COD PORTOCALIU: 17-01-2022 ora 10 Intre 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08 COD GALBEN: 17-01-2022 ora 10 Intre 18 ianuarie, ora 08 – 18 ianuarie, ora 20 se va semnala intensificări susținute ale vântului COD ROSU: 18-01-2022 Intre 00:45 si 05:00 se va semnala intensificări puternice ale vântului cu rafale care vor depăși 150...170 km/h, zăpadă puternic spulberată și troienită, vizibilitate redusă spre 0 m in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Repatrieri din Afganistan, Trilaterala pe teme de securitate România-Polonia-Turcia şi peste 661.000 de solicitări de informaţii consulare în sistem call-center se numără printre activităţile Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de anul acesta, informează un comunicat de presă al instituţiei transmis, luni, AGERPRES.

"Adaptarea, flexibilitatea şi rezistenţa rămân, şi în anii care urmează, cuvinte cheie în construcţia unui serviciu diplomatic modern, angajat pragmatic în promovarea şi apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor români din ţară şi din străinătate", a declarat şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, în cadrul mesajului care deschide raportul MAE pe 2021.

Astfel, MAE transmite că, pe parcursul anului 2021, a găzduit şi, respectiv, sprijinit mai multe acţiuni majore de politică externă, ce au reunit miniştri ai afacerilor externe, lideri politici de nivel înalt şi alţi oficiali, pe teme pe care ţara noastră se pronunţă frecvent şi pe care le susţine activ la nivel european şi global.

Dintre cele mai importante iniţiative şi acţiuni pe agenda de politică externă a MAE în anul 2021, raportul se referă la:

* Reuniunea Trilaterală pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia, găzduită de ministrul român de externe, ce a reunit la Bucureşti cinci miniştri de externe din state aliate şi partenere NATO (22-23 aprilie), alături de cei trei miniştri aliaţi fiind invitaţi la reuniune şi omologii din Ucraina şi Georgia, într-un moment important pentru securitatea regională - un veritabil mini-Summit regional privind securitatea la Marea Neagră;

 


Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


* Sprijin pentru organizarea Summitului Bucureşti 9, găzduit cu succes de preşedintele Klaus Iohannis împreună cu omologul polonez, la care au participat şi preşedintele SUA, în premieră, şi secretarul general al NATO (10 mai);

 


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


* Realizarea de către ministrul român de externe a unui turneu în Caucazul de Sud împreună cu omologii din Austria şi Lituania, în coordonare şi cu mandatul Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate (25-26 iunie), succedat de prezentarea de către ministrul român de externe a unui set cuprinzător de concluzii şi propuneri, la o reuniune subsecventă a CAE;

* Inaugurarea de către preşedintele Klaus Iohannis împreună cu ministrul român de externe a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, aflat sub coordonarea MAE, cu participarea reprezentanţilor conducerii UE şi NATO (31 mai);

* Obţinerea de către România a poziţiei de Secretar General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră - prima poziţie de şef al unei organizaţii regionale deţinute de România - şi a celei de Şef (însărcinat cu afaceri) al Delegaţiei Uniunii Europene în Siria;

* Repatrierea, pe parcursul lunilor august-septembrie 2021, a 49 de cetăţeni români din Afganistan, a 7 cetăţeni ai unor state aliate, precum şi a 156 de cetăţeni afgani esenţiali pentru România, posibilă datorită eforturilor depuse de Celula de criză interinstituţională coordonată de MAE, pe care ministrul afacerilor externe a convocat-o la 13 august 2021;

 


Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


Raportul surprinde, totodată, eforturile MAE în ceea ce priveşte continuarea demersurilor de reformă a activităţii consulare promovate de ministrul român de externe. Astfel, MAE a continuat şi în 2021 amplul proces de reformă a activităţii consulare iniţiat deja, care are ca obiectiv adaptarea acestui domeniu la noile realităţi, la evoluţiile tehnologice şi la aşteptările tot mai ridicate - şi îndreptăţite - ale comunităţilor de cetăţeni români din străinătate.

În ceea ce priveşte realizările înregistrate în cursul acestui an, raportul enumeră cele mai importante repere, printre care:

* Redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României, inclusiv prin înfiinţarea de consulate generale în capitalele din statele în care se înregistrează mari comunităţi româneşti;

* Înregistrarea, în Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni (SIMISC), a circa 950.000 de servicii consulare;

* Reluarea, începând cu luna mai, a Programului "Dialog cu diaspora pe teme consulare", pentru a facilita menţinerea unui dialog constant şi susţinut cu comunităţile de români din străinătate. Pe durata acestui an au avut loc 9 sesiuni de "Dialog cu Diaspora", în special în state cu mari comunităţi româneşti, precum Italia, Spania, Germania, Regatul Unit, Franţa, Austria, Portugalia;

* Îmbunătăţirea activităţii Call-Center-ului consular, prin modernizarea infrastructurii tehnice care a permis sporirea capacităţii de procesare a apelurilor telefonice de la 96 de linii telefonice la 256 de linii telefonice. Astfel, MAE a gestionat, în anul 2021, prin intermediul Call-Center-ului, un număr de peste 661.000 de solicitări de informaţii consulare.AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.