Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, pentru dezbaterea şi votul asupra proiectului bugetului de stat şi proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.



UPDATE 23.12.2021 ORA 00.21 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Bugetul de stat pe 2022 - adoptat pe articole de plenul reunit

 

Deputaţii şi senatorii au aprobat, miercuri noaptea, în şedinţa plenului reunit, proiectul de buget pe anul 2022 pe articole, precum şi anexele conţinând bugetele ordonatorilor principali de credite, urmând ca votul final să fie dat joi.

 

 

Foto: (c)  LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


În şedinţa care a durat peste 6 ore, au fost aprobate, printre altele, bugetele Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Camerei Deputaţilor, Senatului, ministerelor, SRI, SIE, SPP, STS, Autorităţii Electorale Permanente, SRR, SRTv, agenţiilor guvernamentale.

 

 

UPDATE ORA 21.04 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Amendament privind suplimentarea bugetului MDLPA pentru o serie de investiţii de infrastructură - aprobat

 

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


 

Plenul Parlamentului a aprobat, miercuri, la dezbaterea proiectului bugetului de stat pe 2022, un amendament care prevede suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru o serie de investiţii de infrastructură în comuna Valea Lungă (judeţul Alba), oraşul-staţiune Amara (Ialomiţa) şi comuna Pufeşti (Vrancea).

Amendamentul, respins iniţial de Comisiile de buget-finanţe, a fost susţinut în plen de liderul deputaţilor AUR, George Simion.

 

UPDATE ORA 19.50 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Suplimentarea bugetului SGG pentru reabilitarea bisericilor - aprobată

 

Un amendament a fost susţinut de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, iar celălalt de liderul deputaţilor AUR, George Simion.

Conform amendamentului propus de Alfred Simonis, se majorează bugetul SGG pe anul 2022 cu suma de 160.000.000 lei la creditele de angajament şi creditele bugetare pentru susţinerea cultelor.

 

UPDATE ORA 18.56 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Şoşoacă: Să acorzi pentru amendamente câteva ore - lipsă de bun simţ faţă de popor

 

Senatorul neafiliat Diana Şoşoacă a criticat, miercuri, în plenul Parlamentului, faptul că s-a acordat prea puţin timp pentru depunerea de amendamente la bugetul de stat pe 2022, adăugând că acest lucru i se pare "o lipsă de bun simţ" faţă de români.

Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

"Mi se pare o lipsă de bun simţ faţă de poporul român să trimiteţi bugetul cu anunţul că l-a depus Guvernul aseară şi că avem termen până azi, până la 12,00, pentru amendamente, sute de foi pe care ar fi trebuit să le parcurgem împreună cu specialiştii, să acorzi pentru amendamente câteva ore. Dacă chiar v-ar fi păsat de România şi bugetul ei, ar fi trebuit să discutăm deschis, ca nişte parlamentari ce vă consideraţi, fără să avem directive politice şi tot felul de patetisme despre acest buget", a afirmat aceasta la dezbaterea asupra bugetului de stat pe 2022.

 

UPDATE ORA 18.38 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Simion (AUR): Am depus jumătate din amendamente; nu ne-aţi dat timp, este regretabil

 

Deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, a afirmat miercuri, în plenul Parlamentului, că partidul său a reuşit să depună numai jumătate dintre amendamentele formulate la buget pentru că timpul a fost scurt, adăugând că aşteaptă ca acestea să fie votate.

 


Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


"Am introdus 4.425 de amendamente în 18 ore, pentru că la ora 18,00 a fost introdus bugetul în Parlament şi am avut termen numai până la ora 12,00 ca să aducem amendamente, ceea ce este regretabil, credeam că avem o democraţie aici (...). Am depus amendamente, jumate, pentru că nu ne-aţi dat timp, sunt cele ale PSD-ului, de anul trecut, aşteptăm să le votăm şi aşteptăm o cooperare totuşi aici, dacă vorbim de parlamentarism şi de democraţie", a declarat Simion.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


 

UPDATE ORA 18.31 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Violeta Alexandru: Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL nu vor vota acest buget

 

 

Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL au anunţat că nu vor vota proiectul bugetului de stat pe anul viitor.

"Nu a înţeles nimeni care sunt priorităţile (din bugetul pe anul 2022 - n.r.). Dacă nu îţi propui nimic în viaţă, dacă nu îţi propui nişte priorităţi, dacă nu explici clar - în primul an vom face următoarele 10 lucruri, dar le facem, în următorul vom face următoarele 20, dar le facem, nici nu faci nimic în viaţă. Le amesteci pe toate, dai impresia că te ocupi, dai impresia că tu faci treabă, dar în realitate te-ai aşezat pe funcţii şi te-ai apucat de tocat bani. Aşa arată lucrurile în acest moment. Guvernul stânga-dreapta, nici nu mai ştii, arată a guvernul stânga-împrejur, arată a guvernul care s-a mufat la bani publici şi care le spune românilor - staţi liniştiţi, vă mai dăm câte un leu colo-colo, o să ne votaţi. Nu este deloc aşa. Românii o să le spună tuturor celor care cred că aşa se face politică - nu, nu puteţi face pe spatele nostru ce vreţi cu banii publici. Deputaţii dezafiliaţi de la grupul PNL nu vor vota acest buget", a spus deputatul Violeta Alexandru în plenul comun al Parlamentului.

 

UPDATE ORA 18.20 VIDEO Buget2022 - Parlament/Târziu(AUR): Legea bugetului - tratată neserios; o asimetrie între nevoile românilor şi susţinerea structurilor de forţă

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

 

Senatorul AUR Claudiu Târziu a afirmat, miercuri, că legea bugetului de stat pe 2022 este una importantă care, însă, este "tratată neserios" de liderii coaliţiei de guvernare, el susţinând că există "o asimetrie majoră între nevoile reale ale românilor şi susţinerea structurilor de forţă".

 

UPDATE ORA 17.56 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Mureşan (USR): Proiectul de buget Pinocchio; Guvernul Geppetto promite, apoi taie

 

 

Senatorul USR Claudiu Mureşan a descris, miercuri, bugetul pe 2022 drept proiectul "Pinocchio" şi a afirmat că, în acest context, Executivul "promite, apoi taie".

"Guvernul Geppetto a adus în Parlament proiectul de buget Pinocchio, un buget cu estimări exagerate, cu venituri mari cât nasul celebrului personaj din lemn Pinocchio. Scenariul e simplu - Guvernul promite, apoi taie ce a promis, pentru că nu sunt bani", a spus parlamentarul în plenul Legislativului.

 

UPDATE ORA 17.39 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Pecingină (PNL): Legea bugetului conţine măsuri necesare; e drept, nu cum ne-am fi dorit

 

Foto: (c)  GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


 

Legea bugetului pe 2022 conţine măsuri absolut necesare şi este bine că nu a fost construit pe venituri care să provină din impozite sau taxe noi sau din majorarea celor existente, a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului, deputatul PNL Gheorghe Pecingină.

 

UPDATE ORA 17.36 VIDEO Buget2022 - Parlament/Ciucă: Punctul de pensie va creşte cu 10%; indemnizaţia socială minimă se majorează la 1.000 de lei

 

Prim-ministrul Nicoale Ciucă a precizat miercuri, în timpul dezbaterilor din plenul reunit, că adoptarea proiectului de buget pentru anul 2022 reprezintă garanţia faptului că vor fi implementate măsuri sociale, precum majorarea alocaţiilor pentru copii, creşterea pensiilor, acordarea ajutorului social pentru pensionari şi a indemnizaţiei anuale pentru persoanele cu dizabilităţi.

 

Foto: (c)  LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

 

UPDATE ORA 17.31 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Năsui (USR): Un buget al minciunii şi al hoţiei; USR nu îl va vota

 

Deputatul USR Claudiu Năsui a afirmat, miercuri, în plenul Parlamentului, că bugetul propus pentru anul 2022 este "al minciunii şi al hoţiei", iar partidul din care face parte nu îl va vota.

 

Foto: (c)  LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

"Bugetul pentru anul 2022 este un buget al minciunii şi al hoţiei, un buget care se bazează pe o mare minciună, anume faptul că vor creşte veniturile în ritmul la care le-aţi prognozat în buget. Statul român are într-adevăr o mare problemă şi suntem în groapă. Avem o problemă cu cheltuielile, care au crescut enorm de mult", a declarat parlamentarul.

 

UPDATE ORA 17.19 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Radu Oprea (PSD): Bugetul pe anul viitor este unul echilibrat

 

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat miercuri că Guvernul propune un buget de stat echilibrat, cu un raport bun între pachetul social şi partea de investiţii.

 

Foto: (c)  LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

"Vom dezbate astăzi cea mai importantă lege, legea bugetului de stat, şi apoi vom vorbi şi despre legea asigurărilor sociale. Când vorbim despre legea bugetului de stat, vorbim în principal despre bani, despre banii pe care îi producem în economie şi care apoi trebuie să se întoarcă în buzunarele cetăţenilor din România, astfel încât să avem o susţinere a puterii de cumpărare. Este o propunere de buget echilibrată, care are un raport foarte bun între pachetul social, între ceea ce vine ca măsuri de sprijin pentru cetăţeni, astfel încât împreună să putem trece această perioadă, care este dificilă pentru noi toţi din cauza valului de scumpiri, în acelaşi timp susţinem şi un raport important al investiţiilor, procentul acela de aproape 7%, în fapt 88,8 miliarde de lei, cel mai mare buget de investiţii al României de până astăzi", a spus Oprea în plenul reunit al Parlamentului.

 

UPDATE ORA 17.10 VIDEO Buget2022 - Parlament/ Ciucă anunţă că taxele şi impozitele nu cresc şi că vor fi alocaţi 88 miliarde de lei pentru investiţii

 

Prim-ministrul Nicoale Ciucă a dat asigurări miercuri că Guvernul nu vizează creşteri de taxe şi de impozite anul viitor şi că în proiectul de buget sunt prevăzuţi 88,8 miliarde de lei pentru investiţii, reprezentând cea mai mare alocare din ultimii 32 de ani.

 

"Nu vom creşte taxe şi impozite, nu vom pune presiune asupra mediului de afaceri. Vom menţine regimul fiscal actual al IMM-urilor, schemele de ajutor de stat pentru încurajarea investiţiilor şi toate măsurile aflate în vigoare pentru susţinerea antreprenorilor. Vom sprijini accesul la finanţare al IMM-urilor, prin continuarea programului IMM Invest, esenţial pentru susţinerea companiilor, afectate grav de criza COVID-19", a spus el în cadrul dezbaterilor din plenul reunit al celor două Camere.

 

UPDATE ORA 17.03 VIDEO Buget2022 - Parlament/Ciucă: Bugetul pentru 2022 - unul responsabil, echilibrat şi realist, capabil să consolideze economia

 

FOTO: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO

 

Bugetul pentru 2022 este unul responsabil, echilibrat şi realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanţare şi să consolideze economia pe termen mediu şi lung, a declarat, miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

 

ORA 16.44 Şedinţa Parlamentului pentru adoptarea bugetului pe 2022 a început

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, pentru dezbaterea şi votul asupra proiectului bugetului de stat şi proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022.

La şedinţă participă premierul Nicolae Ciucă şi miniştrii Cabinetului.

 


Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 238 de parlamentari din cei 466.

 

Comisiile de buget-finanţe au finalizat, miercuri, rapoartele la cele două proiecte, după dezbateri de aproximativ 15 ore, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri. Au fost acceptate câteva amendamente faţă de forma iniţială a proiectului bugetului de stat, printre altele şi majorarea bugetului Camerei Deputaţilor.

Iniţial, şedinţa Parlamentului pentru adoptarea bugetelor pe 2022 era stabilită pentru joi, dar programul a fost devansat. AGERPRES

 

Citiţi şi:

 

LIVE UPDATE Buget2022 - Parlament/ Continuă dezbaterile cu ordonatorii de credite în Comisiile de buget-finanţe

 

LIVE UPDATE Buget2022 - Comisiile parlamentare dezbat proiectul de buget de stat pe 2022

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.