Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la consultările cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, şi cu ceilalţi lideri ai statelor aliate care fac parte din Formatul Bucureşti (B9), context în care a subliniat necesitatea ca NATO să fie pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei.

 


Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, subiectul principal al consultărilor, desfăşurate telefonic, a vizat situaţia îngrijorătoare de securitate în Flancul Estic al NATO şi în regiunea Mării Negre, context în care preşedintele Joseph Biden a prezentat rezultatele discuţiei pe care a avut-o recent cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, precum şi evaluarea sa.

Discuţiile au prilejuit un schimb de opinii cu privire la impactul acţiunilor Rusiei asupra securităţii aliaţilor şi partenerilor din regiune şi coordonarea între statele aliate, arată Preşedinţia, într-un comunicat de presă.

În intervenţia sa, Klaus Iohannis a salutat dialogul în Formatul Bucureşti (B9), fapt ce confirmă valoarea acestui format de consultare şi coordonare între aliaţi, mai ales în contextul actual al provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică a Alianţei Nord-Atlantice.

Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa informării, coordonării şi consultării aliaţilor în faţa acestor provocări de securitate, evidenţiind că menţinerea unităţii statelor aliate este esenţială în aceste momente.

Şeful statului a reiterat necesitatea consolidării prezenţei avansate a NATO pe Flancul Estic, inclusiv şi mai ales la Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său.

"Este nevoie să ne asigurăm că NATO este pe deplin echipată pentru a răspunde provocărilor Rusiei", a arătat preşedintele, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Klaus Iohannis a exprimat şi susţinerea pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi, respectiv, a Statelor Unite ale Americii în România şi în zona Mării Negre, ca expresie a solidarităţii aliate şi a Parteneriatului Strategic solid între România şi SUA. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Iohannis: România este hotărâtă să prevină şi să combată toate fenomenele negative care subminează încrederea democratică

 

Ucraina: Zelenski i-a mulţumit preşedintelui SUA pentru sprijinul ferm exprimat în faţa ameninţării Rusiei

 

* Lituania: Preşedintele Biden a promis capacităţi militare în dialogul cu liderii formatului Bucureşti 9

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.