Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre care vizează acordarea sprijinului cuplat în zootehnie, a anunţat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

"În şedinţa de Guvern de dimineaţă am reuşit să aprobăm prima hotărâre de Guvern care vizează sprijinul cuplat în zootehnie. A plecat spre Monitorul Oficial şi sperăm ca acest act normativ să fie publicat cât mai rapid posibil, astfel încât cei peste 115 milioane de euro să intre cât de urgent în conturile fermierilor", a precizat Chesnoiu, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

Este vorba despre plata unor subvenţii din Fondul european de garantare agricolă pentru crescătorii de vaci de lapte, bivoliţe de lapte, taurine de carne sau viermi de mătase.

"Sumele care se acordă, în cuantum fix, sunt: 360 de euro pentru fiecare vacă de lapte înregistrată, 256 de euro pentru fiecare vită de carne înregistrată în sistem, 158 de euro pentru bivoliţe de lapte şi 90 de euro pentru fiecare kilogram de gogoşi de mătase", a menţionat ministrul Agriculturii. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.