Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul Ciucă a adoptat joi, în şedinţă, o ordonanţă de urgenţă care aduce o serie de modificări în structura Executivului.

Conform actului normativ, atribuţiile viceprim-miniştrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului.

* Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului se reorganizează prin divizare parţială, iar partea corespunzătoare activităţilor şi personalului din domeniul antreprenoriatului, IMM-urilor, investiţiilor străine, mediului de afaceri, turismului şi comerţului exterior se transmite Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care se înfiinţează.

Tot Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului va gestiona şi schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 şi, totodată, va asigura resursele financiare necesare conservării şi pazei activelor realizate de România pentru Combinatul Minier de Îmbogăţire a Minereurilor Acide cu conţinut de fier de la Krivoi Rog - Ucraina.

Ca urmare a reorganizării prin divizare parţială, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului îşi schimbă denumirea în Ministerul Economiei.

* Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse se înfiinţează prin preluarea unor părţi din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, corespunzătoare domeniului familiei şi egalităţii de şanse şi prin preluarea părţii aferente tineretului de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ca urmare a divizării, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îşi schimbă denumirea în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar Ministerul Tineretului şi Sportului îşi schimbă denumirea în Ministerul Sportului.

* De asemenea, se reorganizează Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin divizare parţială, prin desprinderea activităţilor şi personalului din domeniul protecţiei şi promovării persoanelor cu dizabilităţi şi transmiterea către Autoritatea pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, care se înfiinţează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Ca urmare a divizării parţiale, Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii îşi schimbă denumirea în Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care trece în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu păstrarea activităţii, personalului şi patrimoniului aferente programelor din domeniul protecţiei copilului şi adopţiei.

* Totodată, Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi trece din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

* O altă modificare vizează Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului, care se reorganizează prin divizare parţială prin desprinderea unei părţi din patrimoniu corespunzătoare activităţii şi personalului din Direcţia Controlul Armamentelor şi Verificare şi transmiterea acestei părţi către Ministerul Apărării Naţionale.

Direcţia Controlul Armamentelor şi Verificare se reorganizează potrivit normelor specifice Ministerului Apărării Naţionale, ca structură fără personalitate juridică, cu aceleaşi atribuţii.

* În cadrul aparatului de lucru al Guvernului se înfiinţează Cancelaria Prim-Ministrului, structură cu personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, prin preluarea activităţii, posturilor şi personalului Cancelariei Prim-Ministrului, structură fără personalitate juridică în subordinea prim-ministrului, care se desfiinţează.

Cancelaria Prim-Ministrului este condusă de şeful Cancelariei, cu rang de ministru, numit şi eliberat prin decizie a prim-ministrului. Şeful Cancelariei Prim-Ministrului are calitatea de ordonator de credite.

* Actul normativ desemnează Secretariatul General al Guvernului ca instituţie responsabilă la nivel naţional pentru coordonarea gestionării contribuţiei financiare acordate României din rezerva de ajustare la Brexit.

Totodată, se instituie o derogare de la dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru posturile şi funcţiile vacante şi temporar vacante, altele decât cele prevăzute la art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 - pot fi organizate şi desfăşurate concursuri în condiţiile legii, până la data de 1 iunie 2022, cu încadrarea în creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate în bugetul pentru anul 2022.

Ministerele nou-înfiinţate şi instituţiile care preiau activităţi şi structuri de la alte ministere preiau şi personalul aferent acestora, în condiţiile legii.

Personalul preluat îşi păstrează drepturile salariale avute la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.