COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Partidul Social Democrat a anunţat că renunţă la evenimentul de prezentare a programului de guvernare pentru că nu a primit avizul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi aminteşte că această instituţie a permis desfăşurarea unui congres la care au participat 5.000 de persoane.

"Congres cu 5.000 de persoane s-a putut, prezentarea programului de guvernare al PSD, cu 20 de oameni în sală, nu a primit avizul DSU! PSD respectă legea şi renunţă să facă acest eveniment. Românii vor afla de la fiecare ministru PSD care sunt priorităţile noastre la guvernare!", se arată într-un text postat, miercuri, pe pagina de Facebook a partidului.

În septembrie, Poliţia Capitalei a sancţionat firma de pază de la Congresul PNL cu o amendă de 5.000 de lei, pentru că avea obligaţia, conform contractului încheiat cu organizatorii, să înştiinţeze de urgenţă cu privire la nereguli: nerespectarea distanţei fizice şi nepurtarea corespunzătoare a măştii de protecţie. De asemenea, organizatorii au primit amenda maximă - 10.000 de lei.

"Organizatorii s-au asigurat încă de la începutul lunii septembrie că vor organiza Congresul din 25-26 septembrie respectând toate prevederile legale. Pe 13 septembrie, Comisia de organizare a solicitat instituţiilor statului un punct de vedere, când Bucureştiul era în scenariul verde. Au primit un răspuns în care li s-a spus foarte clar că se poate organiza în spaţiul de la Romexpo cu 15.247 de metri pătraţi un eveniment cu 5.000 de participanţi. Pe 20 septembrie, organizatorii au revenit cu o solicitare pentru a clarifica aspectele legate de certificatul verde, iar instituţiile statului au răspuns că obligatoriu toţi participanţii la acest congres trebuie să deţină certificat verde, lucru care s-a întâmplat. Pentru faptul că nu s-a respectat distanţarea în momentul în care a început procesul de vot, pentru faptul că o parte dintre participanţi nu purtau corespunzător masca de protecţie, Poliţia Capitalei a sancţionat organizatorii cu amenda maximă - 10.000 de lei. Totodată, Poliţia Capitalei a sancţionat firma de pază cu o amendă de 5.000 de lei pentru că aveau obligaţia, conform contractului încheiat cu organizatorii, să înştiinţeze de urgenţă organizatorii cu privire la aceste nereguli. Nu au făcut-o, au fost sancţionaţi şi ei", declara, pe 28 septembrie, ministrul de Interne, Lucian Bode. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.