Ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, a informat, la finalul unei noi runde de negocieri pentru formarea Guvernului, că PNL, PSD şi UDMR au convenit duminică asupra unei propuneri unice de premier.
"Am finalizat toate activităţile care vizau formarea Guvernului. Suntem în măsură să mergem luni cu o propunere de premier. Am convenit să avem o propunere unică de premier. Am lucrat cele două variante, atât cu o formulă premier PSD, cât şi una PNL. Urmează până mâine dimineaţă să stabilim şi să avem o formulă unică", a precizat, la Palatul Parlamentului, Ciucă, propus de liberali pentru mandatul de prim-ministru.
El a menţionat că ministerele Transporturilor şi Finanţelor, precum şi secretarul general al Guvernului revin, în principiu, partidului care nu va da premierului.
"Mâine vom prezenta în fiecare partid, în forurile partidelor, cele două formule şi urmează să se decidă formula unică", a explicat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă sunt nemulţumiri în partid pentru că PNL nu a obţinut mai multe ministere cu bani, Ciucă a menţionat: "Suntem într-o echipă de negociere, am negociat cu celelalte partide, s-a ţinut cont de tot ceea ce reprezintă ponderea parlamentară a fiecărui partid în parte şi în felul acesta s-au purtat negocierile. (...) Aşa cum arată, varianta cu premier PNL, am obţinut mai mult decât data trecută. (...) Este nevoie de foarte multă răbdare, pentru că nu am convenit încă formula unică de premier. Nu ne găsim într-o situaţie pe care să o rezolvăm dintr-o dată, pocnind din degete, este necesar să avem această răbdare, să avem încredere unii în ceilalţi şi să furnizăm cetăţenilor români siguranţa de care este nevoie în situaţia în care ne găsim acum".
Potrivit acestuia, luni, în forurile de conducere, liberalii vor face în aşa fel încât "la prima variantă" să fie premier al PNL. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Negocieri PNL - PSD - UDMR / Ciolacu: Am finalizat toată structura politică a Guvernului
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |