COD GALBEN: 01-12-2021 ora 10 Intre 01 decembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 01-12-2021 ora 13 Intre 13:40 si 16:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale de 60...80 km/h. in Județul Alba; COD GALBEN: 01-12-2021 ora 13 Intre 13:00 si 15:00 se va semnala - intensificări temporare ale vântului cu rafale de peste 55...60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 01-12-2021 ora 12 Intre 12:00 si 15:00 se va semnala intensificări ale vântului ce local vor depăşi la rafală 55-60 km/h in Județul Dolj, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 01-12-2021 ora 12 Intre 12:00 si 15:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală ce vor atinge 55...60 km/h in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O scrisoare deschisă pe tema crizei migranţilor din Belarus, în care se cere aplicarea de sancţiuni mai aspre acestei ţări, a fost transmisă, la iniţiativa Poloniei, către conducerea UE şi secretarului general al NATO, fiind semnată de 23 de parlamentari din 16 ţări europene, a anunţat joi deputatul UDMR Biro Rozalia.

Scrisoarea deschisă este semnată de parlamentari din Polonia, Cehia, Ungaria, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Spania, Ucraina, România şi Marea Britanie. Din partea română, documentul este semnat de către preşedinţii Comisiilor de politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor, Titus Corlăţean, respectiv, Biro Rozalia.

De asemenea, semnatar este şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, David McAllister.

Scrisoarea este adresată preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintelui Consiliului European, Charles Michel şi secretarului general NATO, Jens Stoltenberg.

"Solicităm de la structurile decizionale ale UE de a aplica sancţiuni mai aspre Belarusului în ceea ce priveşte spaţiul aerian, adică UE să declare spaţiul aerian al Belarusului no-fly zone, o sancţionare din partea tuturor liniilor aeriene internaţionale. Solicităm, de asemenea, partenerilor noştri de la nivel internaţional să ia act şi să aibă o acţiune fermă pentru această agresiune hibrid a regimului Lukaşenko şi solicităm o analiză la nivel internaţional din punct de vedere juridic a încălcărilor angajamentelor internaţionale semnate de Belarus, precum şi luarea măsurilor ce se impun din cauza încălcării acestora", a declarat, în conferinţă de presă, Biro Rozalia.

În textul documentului se solicită un dialog mult mai accentuat cu Belarus, respectiv cu Rusia, afirmându-se că doar utilizarea sancţiunilor nu este suficientă pentru a stabiliza situaţia din această ţară.

"Trebuie găsite abordări noi, rapide şi eficiente, pentru a preveni convertirea acestei zone într-un spaţiu în care să trăiască zeci de mii de migranţi fără cale de întoarcere, dar şi fără posibilitatea de a intra ilegal în UE", a subliniat Biro.

Deputata UDMR a precizat că în scrisoare se mai cere "o acţiune sistemică, coordonată, focusată pe domeniul economic şi diplomatic din partea Uniunii Europene, de a acţiona împreună pentru a constrânge generatorii acestei tensiuni la stoparea activităţii desfăşurate".

În opinia deputatului UDMR, situaţia migranţilor de la graniţa dintre Balarus şi Polonia este o urgenţă pe agenda Uniunii Europene, care, pe lângă pandemie, trebuie să gestioneze şi această problematică, degradată foarte rapid şi transformată într-o criză umanitară.

"Din păcate, implicarea armatei de ambele părţi ale frontierei polono-belaruse este iminentă, are o probabilitate din ce în ce mai mare, fiind un pericol foarte mare, deoarece ar însemna o ciocnire între armata unui stat membru NATO şi forţele belaruse. Faptul că UE a declarat solidaritate cu partea poloneză şi se gândeşte la noi sancţiuni sectoriale ce vor lovi în prestatorii de servicii aviatice şi turistice din Belarus, din 15 noiembrie, se pare că nu e de ajuns pentru a soluţiona această problemă", a spus Biro Rozalia.

Ea consideră că, pe lângă demersurile UE, este nevoie de un dialog sporit cu Rusia, dar a amintit şi Agenţia Europeană Frontex, "un instrument încă nefolosit, care ar trebui finanţat şi aplicat" în acest caz. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.