COD GALBEN: 28-11-2021 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că trebuie să se facă un compromis pentru a depăşi această fază a discuţiilor în formarea unui nou Guvern, în opinia sa nefiind nicio problemă dacă premier ar fi Florin Cîţu sau Marcel Ciolacu, însă că cei doi trebuie însă să se accepte unul pe celălalt, mai ales dacă se merge pe varianta unei rotaţii o dată la 6 luni.

"Eu încerc să le explic colegilor mei că, dacă nu depăşesc această fază a discuţiilor, atunci şi această coaliţie, mai repede sau mai târziu, va intra în impas. (...) Cineva trebuie să facă compromisul necesar ca să depăşim această fază a discuţiilor - mai puţine orgolii, un ego un pic mai mic - şi atunci se rezolvă. Dacă vrem să repetăm "filmul" din 2021, unde preşedintele PNL-ului stătea în Parlament, premierul era în Guvern şi a fost o luptă foarte urâtă pentru putere, se va repeta acelaşi "film", pentru că logica spune: "premierul trage spre el, dacă nu este preşedintele partidului, toate forţele din partid". (...) Eu pot să lucrez şi cu Florin Cîţu, şi cu Marcel Ciolacu, pot să lucrez cu cine vine din partidul cu care sunt în coaliţie, dar nu e treaba mea să impun sau să exclud pe unii şi să includ pe alţii. Preşedintele partidului trebuie să fie în Guvern, fiindcă e bine să luăm deciziile foarte repede, nu să te întorci la preşedintele de partid să-l întrebi dacă este sau nu de acord", a explicat liderul UDMR, la postul de televiziune B1 TV.

El a reiterat că viitorul premier ar trebui să fie preşedintele partidului din care face parte.

"Am rezolvat programul de guvernare, am rezolvat acordul politic, rămâne acest aspect extrem de important - cine să premierul. Şi aici colegii noştri trebuie să decidă. Dacă tot am ajuns la această soluţie de a forma o coaliţie foarte largă, atunci până la urmă trebuie să cădem de acord. (...) Problema este să existe acea doză de încredere între parteneri, ceea ce nu există în acest moment, am impresia ca fiecare are oarecare reţinere ce se întâmplă dacă vine celălalt. Trebuie să depăşim această fază. Încă ceva - trebuie să fie preşedintele partidului premierul, nu poate să fie altcineva, dacă nu vrem să creăm alte dispute, să repetăm "filmul" din 2021 ", a declarat Kelemen Hunor.

În opinia sa, "nu poţi să faci un program de guvernare, nu poţi să faci o structură de guvern, un acord politic, şi după aceea să dai la mica publicitate: "căutăm premier" şi aduci pe cineva independent care să aplice programul de guvernare", arătând că "un om care se respectă nu acceptă aşa ceva".

Întrebat dacă la Cotroceni va fi prezentată o unică propunere de prim-ministru, Kelemen Hunor a arătat că, dacă se doreşte o formulă de majoritate clară, atunci trebuie să existe un premier.

"Sigur, preşedintele decide, desemnează propunere respectivă, dar ar fi de râsul lumii să mergem cu 3 propuneri, avem un singur program de guvernare. (...) Acum trebuie să meargă partidele cu soluţia gândită, stabilită, decisă, la preşedinte. Vom vedea, nu vreau să fac prognoze meteo în politică, dar s-ar putea oricare din variante", a adăugat el.

Referitor la "varianta de premier Kelemen Hunor", acesta a arătat că "stă în picioare proporţional", adăugând că nu ar dori însă "să pună un rucsac în plus în spatele coaliţiei în acest moment".

"Aici vorbim de aritmetică. Eu cred că ar fi o soluţie exact cum e şi Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, în ceea ce priveşte această coaliţie. Eu nu vreau să intru în foarte multe detalii, nu vreau să vorbesc despre prejudecăţi - la un moment dat trebui să vorbim şi despre aceste lucruri - dar în acest moment, cu toate că am avut o discuţie lungă cu colegii mei, inclusiv marţea trecută, ei nu au exclus aceasta varianta, dar nu vreau să insist. (...) Pana la urmă ar fi normal, corect, ar fi logic să mergem pe această variantă. Dar eu nu insist. Dacă găsim o soluţie fără mine, în acest moment se poate merge înainte, noi nu vom bloca nici discuţiile, nici guvernarea, nici coaliţia. Dar da, ar fi o soluţie şi această variantă, să încep eu până când ei se obişnuiesc unii cu alţii", a spus preşedintele UDMR.

El şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare va exista un nou Guvern.

"Sper ca săptămâna viitoare se va întâmpla. Avem, dincolo de lucrurile de care tot s-a vorbit, şi nevoia de rectificare. În sistemul sanitar sunt 74.000 de persoane care, dacă nu se face rectificarea, n-au cum să primească salariile. (...) Şi pe 25 noiembrie ar trebui să avem banii. (...) Dacă nu putem să ne înţelegem cam în două - trei săptămâni - asta este durata discuţiilor, nici în 4, nici în 5, nici în 8 săptămâni nu mai putem să spunem noutăţi unii altora", a adăugat liderul UDMR. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.