COD GALBEN: 01-12-2021 ora 10 Intre 01 decembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, joi, că s-a ajuns la un consens, în negocierile cu PSD, în privinţa capitolului cultură din programul de guvernare.

"Au fost discuţii care într-adevăr au dus la un consens. Ne-am retras pentru discuţii punctuale care ţin de detalii. Vreau să vă spun că aţi remarcat şi dumneavoastră, presa, că în general pe zona culturală foşti sau actuali miniştri, parlamentari, membri ai comisiilor de specialitate am dori cam aceleaşi lucruri pentru sectorul cultural. Nu prea avem lucruri pe care să ne contrazicem. Singurele lucruri pe care trebuie poate să le reglăm ar fi ordinea priorităţilor", a spus Bogdan Gheorghiu, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, a precizat că a existat consens pe ideile generale ale acestui capitol şi că urmează să fie stabilită ordinea priorităţilor.

"Consensul este pe abordarea faţă de cultură şi pe abordarea faţă de programele cele mai importante pe care trebuie să le facem. Sigur că există limitări bugetare, sigur că există limitări de timp. Noi acum ne vom retrage şi vom veni, până mâine în jurul prânzului sper, cu partea de cultură terminată. Sunt proiecte pe care le ştiţi şi dumneavoastră. Cel mai important este Timişoara - capitală culturală europeană, există finanţarea Institutului Naţional al Patrimoniului, toate şantierele pornite şi neterminate, există Codul patrimoniului, există actualizarea listei monumentelor istorice. Sunt foarte multe. Există în plan legislativ priorităţi - statutul lucrătorului cultural, privind managementul cultural. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le punem într-o ordine de precădere pe care o veţi afla în foarte scurt timp", a afirmat Romaşcanu. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.