COD GALBEN: 06-12-2021 ora 12 Intre 07 decembrie, ora 06 – 08 decembrie, ora 18 se va semnala ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului COD GALBEN: 07-12-2021 Intre 02:00 si 05:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, în care afirmă că veteranii reprezintă "veritabile exemple de curaj, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară şi valorile naţionale".

"Sărbătorim astăzi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, prilej de a-i omagia pe toţi militarii care, departe de casă şi familii, şi-au îndeplinit cu abnegaţie şi devotament misiunile încredinţate. Este o zi cu o semnificaţie particulară pentru ţara noastră, pentru că în urmă cu 18 ani, pe 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie primul militar român în teatrul de operaţii din Afganistan, sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi. Aducem astăzi un pios omagiu celor care au făcut sacrificiul suprem în teatrele de operaţii sub faldurile tricolorului românesc. Le mulţumim, totodată, tuturor veteranilor care continuă să-şi desfăşoare activitatea în rândurile personalului activ, în rezervă sau în retragere. Veteranii reprezintă veritabile exemple de curaj, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară şi valorile naţionale", spune şeful statului în mesaj.

El arată că profesionalismul militarilor români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii este remarcat şi apreciat de aliaţii şi partenerii României.

"Participarea României la misiuni multinaţionale, încă înainte de a fi membră NATO, a constituit un factor determinant care a facilitat accederea în Alianţa Nord-Atlantică, în Uniunea Europeană, precum şi încheierea unor parteneriate strategice în domeniul securităţii cu state relevante în plan internaţional. Anul acesta, Alianţa Nord-Atlantică şi-a încheiat cea mai solicitantă operaţie din ultimii ani, desfăşurată pe parcursul a 19 ani, misiunea Resolute Support din Teatrul de Operaţii Afganistan. Onorăm astăzi şi sacrificiul celor 27 de militari români care şi-au pierdut viaţa, al celor 227 militari care au fost răniţi şi suntem cu gândul la familiile îndurerate. Totodată, datorăm respectul nostru veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial care şi-au dat viaţa din dragoste de ţară, precum şi militarilor care, în ultimii ani, au participat la misiuni sub egida NATO, a Uniunii Europene, a ONU sau de coaliţie în afara teritoriului naţional", afirmă preşedintele Iohannis.

Acesta le mulţumeşte tuturor militarilor care, în prezent, execută misiuni internaţionale în diferite teatre de operaţii şi zone de conflict.

"Profesionalismul pe care îl dovediţi contribuie la consolidarea profilului ţării noastre în cadrul NATO şi al parteneriatelor din care România face parte", spune şeful statului.

Preşedintele Iohannis îi asigură pe veterani din teatrele de operaţii de respect şi recunoştinţă.

"Suntem, de asemenea, recunoscători familiilor pentru eforturile remarcabile de a vă sprijini în îndeplinirea misiunilor încredinţate", adaugă preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

* 11 noiembrie - Ziua Veteranilor 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.