COD GALBEN: 01-12-2021 ora 10 Intre 01 decembrie, ora 10 – 01 decembrie, ora 20 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, că partidul său va merge la negocierile cu USR şi PSD pentru formarea guvernului doar cu propunerea ca premierul să fie din partea liberalilor, fără să fie nominalizat.

El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis este cel care desemnează premierul şi că, deocamdată, nu a fost modificată decizia PNL ca preşedintele partidului să fie propunerea de prim-ministru.

"Nu avem o discuţie despre premier. Ştiţi foarte bine că astăzi am flexibilizat două decizii. Decizia de a putea să mergem la guvernare cu cei de la USR şi altă decizie, pe care o luasem în Consiliul Naţional, de a nu guverna cu PSD. Deci sunt două decizii pe care le-am flexibilizat. Rămâne decizia PNL - şi astăzi nu am discutat despre ea - ca premierul să fie preşedintele partidului, dar la negocieri vom merge cu propunerea doar ca premierul să fie al PNL. După aceea vom discuta mai departe în funcţie de negocieri", a precizat Cîţu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Întrebat cât de serioase sunt negocierile atâta timp cât timp PNL nu propune un premier şi de ce partidul său se fereşte să spună public care este premierul, Cîţu a spus: "Nu se fereşte PNL. Merge la aceste negocieri şi spune foarte clar că noi vrem să facem această guvernare în jurul PNL, cu premier liberal. Şi avem decizia PNL care încă nu a fost modificată".

"Preşedintele României este cel care desemnează premierul. PNL poate să meargă cu o propunere, dar întotdeauna desemnarea vine de la preşedintele României", a adăugat Cîţu.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)

 

Citeşte şi:

 

Cioloş: Încă nu ştim ce înseamnă flexibilizarea mandatului şi în ce direcţie vrea să o ia PNL

 

Motreanu: Cîţu este vinovat de ce se întâmplă acum în PNL 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.