Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a transmis, marţi, că situaţia pandemică din România este una gravă, afirmând că ceea ce se întâmplă acum în ţara noastră seamănă cu un război - viaţă contra moarte.

''Nu mai avem timp să nu credem!'' - a fost mesajul transmis de Nelu Tătaru.

"Cu toţii suntem supuşi greşelii şi unii suntem neîncrezători, dar de această dată e ca în război...viaţă contra moarte! Şi dacă sunteţi dintre cei care încă mai au dubii, încercaţi să treceţi pe lângă un spital şi priviţi către Unitatea de Primiri Urgenţe. Majoritatea celor care ajung acolo sunt dintre cei vehemenţi, nevaccinaţi sau care îşi doresc să fie salvaţi, dar deja e prea târziu. Aşa arată realitatea zilelor noastre. Sunt colmatate toate spitalele. E ca pe front.... Se moare! Se întâmplă! Există mii de apeluri în aşteptare! Epuizare! Durere! Tragedii fără margini! Nu mai avem timp să nu credem! Alegeţi cu mintea pentru viaţa dumneavoastră, pentru familie, oameni dragi ... înainte să fie prea târziu. E foarte uşor să critici, să dezbini, să arunci cu noroi, să iei decizia să nu faci nimic. Aleg, ca medic, ca om, ca părinte, frate, ca simplu cetăţean, să spun ceea ce cred, să spun ceea ce văd şi să fac tot ceea ce pot pentru viaţă. Zilele devin din ce în ce mai negre, iar adevărul este unul dur", a scris pe Facebook Tătaru, consilier onorific al prim-ministrului.

Marţi, au fost raportate 442 de decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 şi 16.743 de cazuri noi de persoane cu COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.