Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PSD nu are cum şi nu îşi permite să voteze un guvern minoritar al PNL, a declarat, duminică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, menţionând că social-democraţii nu pot să accepte o propunere ca Florin Cîţu să fie din nou premier.

"Nu avem cum, pentru că electoratul nostru este total împotriva acestui gest şi electoratul nostru a reacţionat foarte bine în ultima perioadă, în ultima perioadă a acceptat proiectul nostru politic, chiar dacă unii poate ar fi vrut să accelerăm mai tare lupta politică. Deci nu ne putem permite. Nu poate hotărî - noi avem acum o conducere colectivă - nici Marcel Ciolacu, nici noi, ceilalţi cinci, Comitetul Politic Naţional care e format din aproape o sută de oameni, nici noi nu ne putem permite să ne batem joc de electoratul nostru, deci nu putem să votăm un guvern minoritar", a afirmat Vasile Dîncu la Prima TV.

Întrebat ce va face PSD dacă preşedintele Klaus Iohannis va veni cu propunerea ca Florin Cîţu să fie din nou premier, Dîncu a spus: "PSD, am spus-o, avem şi o hotărâre a Consiliului Politic, nu are cum să accepte o asemenea propunere, este imposibil pentru că noi l-am dat cu moţiunea noastră jos pe Cîţu".

El consideră că preşedintele Iohannis a greşit când l-a girat pe Florin Cîţu şi nu vede o rezolvare rapidă a acestei crize, apreciind că "mai degrabă se trage de timp".

"Preşedintele a greşit când a girat acest personaj care nu avea o personalitate puternică, numai o personalitate puternică ştie să cedeze în momente importante pentru România. Nu se ceartă cu miniştrii lui şi îi dă afară instant, fără să se consulte cu coaliţia, pentru că acestea se reglează în interior. Or premierul, când nu-i convine de tine ca ministru, ştiu că am fost ministru, te cheamă la el şi te pune la punct sau negociezi cu el ce se întâmplă. Oricum, el conduce şi el votează, premierul are, până la urmă, votul decisiv, ultimul cuvânt, de aceea eu nu văd o rezolvare la această criză şi nu cred că se va rezolva foarte repede. Eu cred că mai degrabă se trage de timp pentru că există o utopie recentă, mai ales la coaliţia de dreapta - mi-au spus-o foarte mulţi prieteni de dreapta pe care îi cunosc de 20-30 de ani şi care sunt sinceri cu noi în Parlament, când ne întâlnim sau în altă parte - va veni acel El Dorado PNRR cu o grămadă de bani. Şi acum este o goană după aur de fapt", a susţinut Dîncu.

Acesta a mai apreciat că ar fi o "mare greşeală" refacerea coaliţiei în jurul lui Florin Cîţu.

"Sau este un joc tactic, un joc strategic care să ducă la prelungirea mandatului lui Florin Cîţu de interimar, prin diverse tertipuri. Oricum ei se plâng că este nevoie de o majoritate în Parlament, o majoritate legitimă şi care să aibă putere. Păi, această majoritate de până acum a avut toată puterea şi nu a reuşit să gestioneze, nici criza pandemică, nici criza economică pe care o avem, să nu vorbim de criza politică", a adăugat Dîncu.

Întrebat în legătură cu faptul că liberalii consideră o majoritare PSD, USR, AUR, care a dat jos Guvernul, de ce nu merge această alianţă cu o propunere de premier, Dîncu a răspuns: "Matematic trece, dar ştiu bine liberalii că nu există compatibilitate între aceste trei partide şi această incompatibilitate a fost lucrată şi prin discursul acestei alianţe de dreapta, care a fost la guvernare, care a spus că coşmarul cel mai mare este PSD, că niciodată nu o să alieze".

În ceea ce priveşte informaţiile apărute privind o posibilă înţelegere între PSD şi PNL pentru susţinerea Guvernului liberal de către social-democraţi, Dîncu a replicat: "Până la urmă faptele anulează zvonurile şi circuitele paralele de informaţii cum sunt acestea, fake news-urile". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Dîncu: PSD nu merge în acest moment la Cotroceni cu nicio propunere de premier; analizăm situaţia luni

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.