Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că singura soluţie pentru ieşirea din criza politică este organizarea de alegeri anticipate după ce va trece valul patru al pandemiei, dar că pentru acest lucru este nevoie de o majoritate şi de acordul preşedintelui Klaus Iohannis.

"Din punctul nostru de vedere, în acest moment, nu mai avem ce face, decât să ne întoarcem la popor, la votul românilor, care să hotărască cine trebuie să conducă România în următoarea perioadă. (...) Majorităţile într-o democraţie hotărăsc. O majoritate a hotărât, cu 281 de voturi, ca domnul Cîţu să plece acasă. Aşa-i în democraţie. Tot majorităţile hotărăsc ce fac de acum încolo. Dacă vrem să intrăm într-un bâlci politic, cu propuneri mascate, ca să ajungă Cîţu, cu o mascaradă, în timp ce românii au cu totul şi cu totul altă agendă, domnul Iohannis hotărăşte, pentru că este atributul domniei sale. Noi am venit cu o propunere foarte clară, şi am văzut că a fost îmbrăţişată şi de AUR, dar e insuficient pentru a crea o majoritate. Să învestim pe o perioadă limitată un guvern de specialişti, să avem un acord, când vom avea o majoritate, inclusiv cu preşedintele României, să-şi asume acest lucru, ca după ce trece acest val patru, să organizăm alegeri anticipate. (...) E posibil ca până la consultări să se creioneze o astfel de majoritate care doreşte alegeri anticipate", a declarat Marcel Ciolacu miercuri seară, la B1 TV.

Liderul PSD a opinat că fosta coaliţie de guvernare a funcţionat pe baza unei "înţelegeri pe bani şi ministere" şi nu a unui program politic.

"Din punctul meu de vedere, această coaliţie nu mai putea să funcţioneze. Pe această coaliţie nu i-a unit un program politic sau un program de guvernare coerent, anticipând ce se întâmplă în economie şi în sănătate. A fost o înţelegere pe bani, pe ministere, pe rude puse în funcţii, tot ce au promis că vor schimba în actul de guvernare", a susţinut Ciolacu.

El a precizat că în acest moment România se confruntă cu patru crize şi a dat vina pe preşedintele Iohannis pentru acest "stat eşuat".

"Mă bucur că a trecut moţiunea PSD, care n-a ascuns adevărul, că şi USR PLUS a guvernat cot la cot aceste opt luni, nouă luni, cu PNL. Mă bucur că şi cu ajutorul lor am trecut această moţiune. Mă bucur nu neapărat pentru pesedişti sau pentru mine personal, mă bucur pentru români. Dacă ne uităm la cifre, faptul că s-a ajuns la 72% neîncredere a românilor în actualul guvern (...) avem de-a face cu un stat eşuat. Marea problemă e că acest stat eşuat este condus de şapte ani de către Klaus Iohannis. De asemeni, această coaliţie este o invenţie a lui Klaus Iohannis. Este guvernul său. Şi am ajuns în această situaţie, cu patru crize, o criză de sănătate, pandemică, care normal că a generat o criză economică, accentuată de către un guvern incompetent, şi criza pandemică la fel, fără să ia măsuri din timp. Avem de-a face cu un guvern care intervine pompieristic, când nu mai au ce face românii, cum se întâmplă şi acum cu valul patru. Şi-am nimerit şi într-o criză socială şi mai avem şi o criză politică", a spus Ciolacu.

El a conchis că, la acest moment, cea mai stabilă forţă politică din România este PSD. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

* Ciolacu: Criza e domnul Iohannis; ar trebui să intervină; PSD rămâne consecvent pentru alegeri anticipate

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.