Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu afirmă că liberalii nu au ce să discute cu USR PLUS în acest moment, dar că după ziua de marţi, când se va vota moţiunea de cenzură, vor fi luate în calcul toate opţiunile.

"PNL nu are ce discuta cu un partid care dă jos guvernul Partidului Naţional Liberal, mai ales atunci când se asociază cu AUR, un partid extremist şi cu cei de la PSD, cei care sunt duşmanii românilor. Deci nu avem ce discuta în acest moment, iar după ziua de marţi vom vedea care sunt opţiunile, dar eu zic că toate opţiunile sunt pe masă după ziua de marţi", a declarat Cîţu duminică.

 



În context, el i-a acuzat pe cei de la USR PLUS de ipocrizie.

"Dacă cei de la USR ar fi spus în campania electorală sau după aceea că ei vor vota alături de AUR şi alături de PSD să dea jos guvernul PNL, niciodată nu am fi făcut o coaliţie cu cei de la USR. Au fost necinstiţi, nu au fost oneşti cu românii şi astăzi vedem că, de fapt, pentru USR nu există niciun fel de scrupule, se alătură acestor partide cu care noi, cei de la PNL, nu vrem să avem de-a face. (...) Partidul Naţional Liberal deja şi-a exprimat opţiunea (...), este un partid care în continuare va face totul pentru a fi la guvernare şi pentru a implementa programul de guvernare. L-am văzut şi pe domnul Dan Barna care spunea un lucru pe care ar trebui cu toţii să-l ţinem minte acum. Spunea că obiectivul politic e important, nu instrumentul. Vom folosi această declaraţie mai departe", a spus premierul.

Florin Cîţu a adăugat că, în opinia sa, prin votarea moţiunii de cenzură, parlamentarii USR PLUS ar valida opinia PSD că inclusiv miniştrii pe care i-au avut ei "au fost incompetenţi". AGERPRES/(AS - editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

Premierul Cîţu s-a vaccinat cu a treia doză la Spitalul Militar Central

 

Florin Cîţu: Ar ajuta în această perioadă ca liderii politici să se dezică de cei care au campanii anti-vaccinare

 

Florin Cîţu anunţă că vor fi acordate ajutoare familiilor victimelor din incendiu de la Constanţa

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.