COD GALBEN: 17-10-2021 ora 23 Intre 23:30 si 06:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 100 m in Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat că, în acest moment, nu s-a discutat despre varianta instituirii stării de urgenţă în România, fiind de părere, totodată, că pentru cele aproape 6 milioane de români care s-au vaccinat această măsură ar părea "bizară".

El a fost întrebat la TVR 1 dacă nu s-ar pune problema sau nu s-a discutat, la un moment dat, despre instituirea stării de urgenţă având în vedere creşterea galopantă a numărului cazurilor de COVID-19.

"În acest moment nu s-a discutat aşa ceva. Păi, vă daţi seama că sunt oameni care sunt vaccinaţi şi sunt deja aproape 6 milioane de persoane care sunt vaccinate, pare bizar pentru aceste persoane să fie într-o stare de urgenţă, când sunt foarte multe persoane care nu au dorit să se vaccineze şi atunci nu poţi să îi pedepseşti pe unii pentru că unii chiar nu au dorit să se vaccineze. Adică nu putem să spunem că nu am avut vaccin. Am avut vaccin în România, avem vaccin, am fost prima ţară din Uniunea Europeană care a avut... a permis vaccinarea cu buletinul oriunde în România", a subliniat Florin Cîţu.

Întrebat dacă, aşa cum este situaţia, sistemul sanitar este aproape de colaps şi dacă acesta poate gestiona atâtea cazuri de COVID, el a răspuns: "Nu, nu, avem resurse... Este, bineînţeles, o presiune pe sistemul sanitar şi de aceea trebuie să ne vaccinăm".

"Problema este că dacă ne-am vaccina sau problema noastră este sistemul sanitar care are acum o presiune pe el. Deci aici este problema noastră, dar dacă lumea s-ar vaccina, ar reduce presiunea pe sistemul sanitar", a susţinut premierul. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Cîţu, despre pelerinajul de la Iaşi de Sf. Parascheva: Dacă se respectă exact regulile în vigoare, nu văd o problemă

 

Cîţu: Acum Ludovic Orban face totul să dărâme PNL; îi las plăcerea să conducă şedinţa la moţiune

 

Cîţu: Mă vaccinez cu doza a treia de ser anti-COVID, foarte curând

 

Cîţu: Persoanele vaccinate sau trecute prin boală vor avea acces în restaurante şi săli de sport

 

Cîţu: PNL nu va fi îngenuncheat; sunt şanse foarte mari ca Guvernul să supravieţuiască moţiunii de cenzură

      

 

Cîţu: Vreau ca luni să trimitem în Parlament proiectul testării personalului nevaccinat din asistenţa socială, sănătate şi educaţie

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.