Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a evocat, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) din statele membre UE, în care a evocat necesitatea includerii, pe agenda reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie, a unei dezbateri cu privire la evoluţiile preţurilor la energie.

Conform unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), oficialul român "a exprimat, în context, necesitatea unor discuţii pe tema legăturii dintre evoluţiile care au loc în domeniile energiei şi schimbării climatice şi impactul acestora asupra consumatorilor vulnerabili din spaţiul UE, în scopul identificării unor soluţii adecvate la nivel european".

Agenda reuniunii CAG a inclus prezentarea priorităţilor Preşedinţiei slovene a Consiliului UE, un schimb de opinii cu privire la agenda adnotată a reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie a.c., precum şi o discuţie referitoare la continuarea coordonării, la nivelul UE, în contextul pandemiei de COVID-19. De asemenea, pe agenda reuniunii au mai figurat: o dezbatere cu privire la programul legislativ al Comisiei Europene, în contextul publicării Raportului anual de prognoză şi a scrisorii de intenţie cu privire la priorităţile pentru anul 2022, precum şi o informare cu privire la derularea Conferinţei privind viitorul Europei. De asemenea, Comisia Europeană a informat statele membre cu privire la stadiul relaţiilor dintre UE şi UK, relatează comunicatul MAE.

În contextul prezentării formale a programului Preşedinţiei slovene a Consiliului, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat sprijinul României faţă de priorităţile pe care această Preşedinţie le-a formulat pentru semestrul în curs, cu accent pe consolidarea rezilienţei Uniunii, atât în plan intern, cât şi al acţiunii externe, inclusiv din perspectiva lecţiilor desprinse din criza generată de pandemia de COVID -19.

"Referitor la evoluţiile determinate de pandemia de Covid-19, secretarul de stat român a subliniat necesitatea continuării asigurării unei cât mai bune coordonări la nivelul UE, în măsură să asigure un răspuns rapid şi eficient al statelor membre la provocările pe care această pandemie continuă să le genereze. În cadrul discuţiilor, au mai fost abordate aspecte privind adaptarea măsurilor la contextul epidemiologic actual, având în vedere rata de vaccinare la nivelul UE şi dimensiunea internaţională, în contextul necesităţii sprijinirii statelor terţe cu capacităţi reduse pentru îmbunătăţirea accesului la vaccinuri", menţionează comunicatul MAE.

Cu referire la agenda digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea stabilirii unui cadru clar, cu o abordare politică mai accentuată, a dezbaterii pe această temă. În context, a reiterat sprijinul pentru obţinerea de progrese în dosarele legislative pendinte, subliniind şi importanţa consolidării rezilienţei în domeniul securităţii cibernetice.

Totodată, cu privire la agenda externă a Uniunii, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanţa unei bune pregătiri a viitorului Summit al Parteneriatului Estic şi a stabilirii unei viziuni strategice, pe termen lung, post 2020 a Uniunii Europene în relaţia cu statele PaE, precum şi a unor obiective concrete care să fie realizate de către acestea. Oficialul român a arătat că viitoarea Declaraţie a Summit-ului trebuie să transmită un semnal clar statelor partenere, de solidaritate cu acestea, îndeosebi în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă, conform sursei citate.

Referitor la Conferinţa privind viitorul Europei, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanţa dezbaterilor pentru consolidarea relaţiei Uniunii cu cetăţenii, a solidarităţii şi a unităţii europene, precum şi a rezilienţei UE în faţa crizelor. De asemenea, a subliniat importanţa unei bune pregătiri a mesajelor transmise şi a coordonării poziţiilor la nivelul Consiliului în perspectiva Plenarelor Conferinţei şi a grupurilor tematice ale acesteia, astfel încât rezultatele Conferinţei să reflecte multitudinea de opinii exprimate la nivelul statelor membre şi al cetăţenilor. Ea a subliniat şi importanţa comunicării şi a informării adecvate a cetăţenilor cu privire la desfăşurarea dezbaterii asupra viitorului Europei, precum şi cu privire la oportunitatea implicării mai active a acestora în dezbateri.

Totodată, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că eforturile la nivel naţional urmăresc asigurarea obiectivului unei cât mai bune implicări a cetăţenilor, în mod deosebit a tinerilor, în evenimentele consacrate reflecţiei asupra viitorului Europei şi, în context, a adresat mulţumiri vicepreşedintei Comisiei Europene, Dubravka Suica, pentru angajarea în dialogul cu tineri români cu privire la direcţiile viitoare ale proiectului european, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Afacerilor Externe în marja Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Romane (8 septembrie a.c.).

În ceea ce priveşte stadiul relaţiilor dintre UE şi Regatul Unit, secretarul de stat Iulia Matei a apreciat eforturile Comisiei Europene de a identifica soluţii creative, pragmatice şi realiste pentru implementarea corespunzătoare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, cu respectarea limitelor stabilite de acesta, exprimând, în acelaşi timp, solidaritatea cu Irlanda. Secretarul de stat român a făcut referire la importanţa implementării Acordului de retragere de către autorităţile britanice, cu accent asupra respectării drepturilor cetăţenilor europeni, inclusiv români. În contextul mai larg al relaţiilor cu Regatul Unit, Iulia Matei a evidenţiat totodată importanţa menţinerii, de către partea britanică, a unei abordări proporţionate şi echilibrate în realizarea controalelor asupra cetăţenilor europeni la frontieră, mai evidenţiază comunicatul MAE. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.mae.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.