Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că moţiunea "România liberală", cu care el candidează la preşedinţia PNL, a fost votată de 40 de filiale ale partidului din 41.

"La precedentul Consiliu Naţional mi-am anunţat candidatura pentru preşedinţia PNL şi atunci aveam în spate o echipă cu care am pornit la drum, dar am spus din primul moment că voi construi şi obiectivul era de a aduce în spatele meu întreg PNL după acest congres. Astăzi, după ce s-au votat moţiunile, sunt 40 de filiale care au votat moţiunea 'România liberală', dintre care 34 au votat doar moţiunea 'Romania liberală'. Nu este o surpriză pentru mine că membrii PNL vor o Românie liberală", a spus Cîţu la Consiliul Naţional al PNL.

El a adăugat că a preluat guvernarea în plină pandemie, când nu exista nicio doză de vaccin anti-COVID în România şi nu exista niciun centru de vaccinare.

"Am alocat resursele necesare şi am reuşit să fim prima ţară, România să fie prima ţară din UE unde vaccinarea se putea face cu buletinul. Ăsta este un succes al acestei guvernări liberale şi ar trebui să fim mândri de asta. România a fost ţară verde până acum câteva săptămâni. Am ţinut economia deschisă şi am spus foarte clar că vom ţine guvernarea deschisă. Tot ceea ce am spus am făcut", a afirmat premierul.

Florin Cîţu a amintit că în campania electorală a vorbit despre dezvoltarea României.

"Cu asta i-am convins pe români să ne voteze. Şi am făcut Planul Naţional de Investiţii 'Anghel Saligny' care este total diferit de orice alt program care a fost făcut până acum. (...) Este un program care, pe de o parte, alocă mult mai multe resurse dezvoltării decât au alocat primele două programe de dezvoltare ale socialiştilor - ei au alocat 44 de miliarde, noi alocăm 50 de miliarde - şi în acelaşi timp l-am făcut transparent. De săptămâna viitoare primarii noştri, dar toţi primarii din România, pot să aplice online la acest program. Am văzut în spaţiul public tot felul de zvonuri care arată clar că oamenii ori nu înţeleg ori sunt răutăcioşi. În primul rând am băgat o facilitate pe care nu am găsit-o în niciun alt program, am sus că toate unităţile administrativ teritoriale din România, toate localităţile vor avea acces la cel puţin un proiect de 4 milioane de lei. Nu lăsăm pe nimeni în urmă, indiferent de culoarea politică", a precizat Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.