Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Florin Cîţu doreşte ca problema contrabandei să fie abordată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât o soluţie să fie implementată cât mai rapid.

 


Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, după ce premierul a fost întrebat cum vede faptul că un avion, care se presupune că ar fi aparţinut contrabandiştilor din Ucraina, a survolat spaţiul aerian român. Prim-ministrului i-a fost semnalat şi cazul drogurilor descoperite în urmă cu o lună în cutii de banane într-un depozit din Ilfov - transport care ar fi trecut de portul Constanţa.

"Am discutat de fiecare dată cu miniştrii de resort. M-au asigurat că alocă mai multe resurse şi că vor veni cu soluţii în perioada următoare - asta este, de fapt, discuţia. Pe parte de ANAF, de exemplu, acolo este acea problemă cu scanerele şi tot avem o discuţie. Eu am propus de fiecare dată - şi cred că până la urmă asta e soluţia - să ducem această discuţie în CSAT şi acolo să găsim o soluţie care să fie implementată cât mai rapid", a spus premierul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Prin sesizarea făcută la CCR, preşedintele Senatului vrea să scoată USR PLUS de la guvernare

 

VIDEO Cîţu: Angajaţii din asistenţa socială să facă dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală

 

VIDEO Cîţu: Ordonanţă privind compensarea preţurilor la energie, discutată în primă lectură; a fost abordată şi plafonarea preţului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.