Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

România a luptat "cot la cot" cu America şi celelalte forţe ale aliaţilor în unele dintre cele mai "dure" şi "letale" teatre de operaţiuni din lume, a afirmat, luni, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Muniz, într-un mesaj transmis la celebrarea a 10 ani de la semnarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi a Acordului între Guvernele celor două ţări privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice.

 


Potrivit oficialului american, "militarii români au onorat acest angajament vitejeşte şi au plătit un preţ incredibil de scump". "Prin faptele lor, au adus pacea în zonele afectate şi i-au protejat pe cei vulnerabili de forţele care i-ar fi tratat ca pe o pradă", a completat el.

David Muniz a evidenţiat că Declaraţia Comună şi Acordul au îmbunătăţit "semnificativ" securitatea colectivă şi au încurajat stabilitatea regională. "La zece ani de la semnare şi la cinci ani de la momentul la care Sistemul Aegis Ashore a devenit operaţional, în 2016, România rămâne o verigă esenţială în lanţul apărării antirachetă al NATO", a mai transmis el.

"Progresele însemnate ale României privind modernizarea şi extinderea capacităţii sale de apărare ajută întreaga Alianţă NATO", iar Declaraţia Comună "a oficializat şi consolidat şi schimburile intense de ordin cultural, ştiinţific şi academic dintre popoarele noastre", a adăugat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

"În numele prieteniei, colaborării, parteneriatului şi al obligaţiei reciproce, am realizat multe lucruri în deceniul scurs de la semnarea Declaraţiei Comune şi a Acordului privind apărarea antirachetă. Desigur, mai sunt multe de făcut. Şi, totuşi, este liniştitor să ştim că, indiferent de provocările cu care s-ar putea confrunta pe viitor alianţa şi prietenia noastră, le vom înfrunta împreună. Este posibil ca schimbările de soartă să pună la încercare trăinicia acestei prietenii, însă s-a dovedit că ea rămâne de neclintit", a menţionat David Muniz. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Ministrul Aurescu: 10 ani de la încheierea Parteneriatului Strategic România - SUA

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.