Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare omologului său american, Joseph R. Biden, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

"Stimate domnule preşedinte, astăzi, la 20 de ani de la teribilele atacuri din 11 septembrie 2001, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, către supravieţuitori, salvatori şi toţi cei ale căror vieţi au fost afectate de acel act criminal, de ură. După atentatele teroriste, suferinţa comună s-a transformat în solidaritate şi un ţel comun, în Statele Unite şi peste tot în lume, în ţările Aliate şi partenere, inclusiv în România. Hotărârea generală de a face faţă provocărilor comune rămâne o lecţie valoroasă, mereu relevantă, într-o perioadă în care cu toţii ne confruntăm în continuare cu ameninţări atât din partea unor actori statali, cât şi non-statali", se arată în scrisoarea şefului statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului şi extremismului violent şi de a spori rezilienţa.

"În această zi de comemorare, suntem alături de poporul american şi ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul şi extremismul violent, indiferent de ideologie, şi de a spori rezilienţa societăţilor noastre prin consolidarea acelor valori comune care stau la baza acestora şi care le întăresc - democraţia, drepturile omului, libertatea de exprimare, statul de drept", mai afirmă şeful statului în scrisoare. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.