Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri seară că pentru a avea o monedă naţională stabilă, "trebuie să ai o guvernare stabilă".
Întrebat la Digi24 când ajunge euro la 5 lei, el a răspuns: "Eu vreau să vă aduc aminte că anul trecut spuneau că o să fie 5 lei, nu a fost anul trecut. Toţi cei care estimează cursul spuneau că o să fie 5, o să fie 5,4. În fine. Şi eu mă uit şi văd ceea ce se întâmplă. Pe de o parte, ştiţi bine, cursul valutar este determinat de piaţă. O perioadă ca aceasta,normal că induce volatilitate în ceea ce se întâmplă cu moneda naţională, o mare parte vine şi din ce se întâmplă la nivel internaţional. Dar, ca să ai o monedă stabilă, trebuie să ai o guvernare stabilă. Şi ca să ai o guvernare stabilă, trebuie să nu îţi dai jos propriul guvern".
Prim-ministrul a adăugat că important este ca tendinţa de creştere a cursului valutar să nu continue.
"Eu am văzut analiza BNR, care este autoritatea, spun eu, în România, în ceea ce priveşte aceste analize, că moneda naţională este cea mai stabilă din regiune (...). Nu contest scăderea, a scăzut leul faţă de euro, cred că la 4,92, la 4,94 sau 4,91. Nu este foarte mare. Important este să nu fie o tendinţă care continuă. Să se oprească aici. Asta ar fi ok", a mai spus Cîţu. AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online; Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Cîţu: Trebuia să fiu mult mai tranşant când am spus că nu răspund la şantaj
* Cîţu: În această seară o să demit secretarii de stat USR PLUS
* Cîţu: Le-am spus colegilor din USR că putem merge mai departe, trebuie doar să retragă moţiunea
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.