Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, îşi exprimă speranţa ca în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis să îi ceară premierului Florin Cîţu să facă "un pas în spate", pentru a fi soluţionată astfel criza din coaliţie.

"Sper ca în urma acestei întâlniri, preşedintele Klaus Iohannis să îi ceară lui Florin Cîţu să facă un pas în spate şi astfel să terminăm această criză politică, să ne reaşezăm la masă cu partenerii de la PNL şi UDMR, să continuăm ce am început acum opt luni de zile, cu un nou premier de la PNL. Sper ca asta va fi decizia. E o decizie înţeleaptă, de oameni de stat, care ar debloca această situaţie", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

Moşteanu şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că preşedintele Iohannis nu şi-a exercitat mai devreme rolul de mediator, prevăzut de Constituţie. El a opinat că mesajele transmise până în prezent de către preşedinte au fost de "activist" PNL.

"Din păcate, nu de mesaje publice era nevoie, ci de exercitarea activă a rolului de mediator dat de Constituţie. Şi ar fi fost bine ca acest lucru să se întâmple miercuri sau joi, când avea pe masă hârtia de revocare a lui Stelian Ion. Atunci ar fi avut toate pârghiile şi toate posibilităţile să deblocheze situaţia, această criză în care a aruncat Florin Cîţu coaliţia şi ţara. Însă nu ştiu de ce nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, mesajele acelea au fost de activist PNL, din păcate. Ar fi fost bine să îşi exercite rolul de mediator", a spus el.

În ce priveşte demisia miniştrilor USR PLUS, Moşteanu a precizat că o decizie va fi luată pe parcusul zilei.

"Depinde de fiecare dintre ei, bineînţeles. Va fi o discuţie în cursul zilei de astăzi. Cu siguranţă vom vedea ce se mai întâmplă în plan politic. Este o întâlnire la Cotroceni, vom vedea. Preşedintele Iohannis a anunţat că l-a chemat pe premierul Florin Cîţu la Cotroceni. Poate în al 13-lea ceas şi într-un moment de responsabilitate faţă de ţară, al celor doi oameni de stat, Florin Cîţu va face un pas în spate", a precizat Moşteanu, care este şi liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu premierul Cîţu pe tema crizei guvernamentale

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.