Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat miercuri că a primit, de la Ministerul Dezvoltării, o copie privind Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", nu originalul.

"De la Ministerul Dezvoltării nu a venit decât o copie a acelui document. Potrivit Hotărârii de Guvern 561/2009, care reglementează această activitate, de elaborare şi adoptare a actelor normative la nivel de Guvern, ultima instituţie avizatoare în acest lanţ de avizare este Ministerul Justiţiei. Ca atare, de fiecare dată ne vin la avizare proiectele de acte normative cu toate semnăturile şi toate avizele luate de la toate ministerele. De data aceasta, deşi adresa de înaintare a conţinut în mod eronat, consider că este o greşeală, care poate fi rectificată, nu-mi imaginez că a fost cu intenţie acea menţiune că s-ar fi trimis originalul, s-a trimis în realitate o copie. În documentaţia noastră, în registrele noastre figurează acel dosar ca fiind copie", a susţinut el la Parlament.

Mai mult, a spus că în acea zi au fost trimise aceleaşi documente şi către Ministerul Transporturilor şi către Ministerul Justiţiei. "Deci, nu avea cum să fie originalul împărţit la mai multe ministere", a arătat ministrul Stelian Ion.

Acesta a subliniat astfel că la Ministerul Justiţiei există o adresă de înaintare "şi în spatele ei este actul semnat doar de către domnul ministru Cseke Attila, fără celelalte avize, deci este o copie".

"Nu avea cum să fie transmis către Consiliul Legislativ un original, de vreme ce la noi ar fi fost originalul", a mai arătat ministrul.

El a subliniat că rolul ministerului pe care îl conduce este să asigure legalitatea procedurilor în Executiv.

"Îl sprijin pe premier la fiecare şedinţă. Ăsta e rolul ministrului Justiţiei şi ăsta e rolul Ministerului Justiţiei, printre altele, să se asigure că legalitatea, în cadrul procedurilor de adoptare a actelor normative, este respectată", a subliniat Stelian Ion.

Totodată, a afirmat că premierul poate avea încredere în Ministerul Justiţiei.

"Este de apreciat profesionalismul angajaţilor Ministerului Justiţiei şi premierul are toate motivele să se bazeze pe acest minister, indiferent de persoana ministrului, şi să dea deplină încrede actelor pe care le emit aceştia şi pe care le emite şi ministrul Justiţiei", a mai spus Stelian Ion.

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că originalul ordonanţei privind Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" a fost transmis Ministerului Justiţiei pe 25 august.

"Am verificat cu ministrul Dezvoltării. Pe 25.08 am primit copia că a fost trimis originalul acestei ordonanţe la Ministerul Justiţiei. (...) Eu vreau de la toţi miniştrii să-şi ia în serios treaba şi atribuţiile pentru că noi suntem acolo să guvernăm, nu să oprim proiectele care duc la dezvoltarea României", a spus Florin Cîţu la Parlament. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Cîţu: Procedurile de avizare pentru Programul Naţional de Investiţii ''Anghel Saligny'' au fost respectate

 

Barna: Este un moment potenţial de încălcare a protocolului coaliţiei, semnat după momentul Vlad Voiculescu

 

Kelemen Hunor: Pentru USR PLUS, dezvoltarea României, a comunităţilor locale nu reprezintă o prioritate

 

Orban: Programul ''Anghel Saligny'' poate fi adoptat dacă îndeplineşte condiţiile legale şi cu acordul partenerilor de coaliţie

 

Stelian Ion: MJ nu avea cum să dea aviz pe Programul ''Anghel Saligny''; nu am primit până acum originalul

 

Barna acuză încălcarea actului adiţional al protocolului de guvernare semnat în coaliţie

 

Barna: Pentru noi, toate opţiunile sunt pe masă; vom vedea cum evoluează discuţiile

 

Ciolacu: Două soluţii pentru USR PLUS - ieşiţi de la guvernare sau semnaţi moţiunea de cenzură a PSD

 

Cîţu: Politica nu se poate face pe condiţionări şi şantaj; nu avem timp de jocuri politice

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.