Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele filialei ieşene a PMP, Petru Movilă, s-a declarat nemulţumit de faptul că studiul de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ din autostrada A8 a fost respins de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi cere demiterea celor care se fac vinovaţi de acest "sabotaj".

"Este inadmisibil ce s-a întâmplat astăzi prin respingerea studiului de fezabilitate de către CNAIR, pentru tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ. S-a ajuns în această situaţie şi pentru faptul că cei din CNAIR, din Ministerul Transporturilor au fost ignoranţi, nepricepuţi şi mai ales au fost sabotori permanenţi ai acestui proiect. În condiţiile în care fiecare etapă din proiect, pe care firma de consultanţă trebuia să-l realizeze, trebuia avizată şi armonizată între beneficiar şi proiectant, cu atât mai mult nu înţeleg cum au fost avizate etapele din proiect până la acest moment astfel încât să ajungem la concluzia că proiectul trebuie respins la final. Nu înţeleg ce au făcut toţi cei care au avut atribuţii şi responsabilităţi pe acest proiect, inclusiv observatorii onorifici sau mai puţin onorifici", a afirmat, pe pagina sa de socializare, Petru Movilă, cel care a iniţiat proiectul de lege privind construcţia Autostrăzii Unirii.

Fostul deputat PMP cere partidelor aflate la guvernare să solicite demisia celor responsabili de acest eşec, care în opinia sa se datorează unui "sabotaj".

"De ce CNAIR a achiziţionat serviciile de consultanţă la jumătate de preţ. Ar trebui ca parlamentarii USR, în special, şi PNL să aibă reacţii serioase şi să îi solicite ministrului Drulă ca cei responsabili să plece acasă. Să aibă reacţii serioase la ministru şi la premier. Să ceară eliberarea din funcţie a celor care au sabotat permanent acest proiect, lucru care ne arată faptul că încă o dată Iaşiul şi Moldova sunt doar obiecte şi subiecte de campanie. Chiar dacă nu se exclud una cu cealaltă, A7 cu A8, autostrada Bacău - Oneşti - Braşov, singurul proiect pe care sunt rateuri şi trageri de timp este proiectul Autostrăzii Unirii Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş. Cu atât mai ruşinos este faptul că pentru A7 Rădăuţi - Suceava se semnează certificate de urbanism pentru investiţii, iar noi, la Iaşi, în Moldova nu avem un nenorocit de studiu de fezabilitate. Aceasta din cauza faptului că parlamentarii puterii nu fac decât să înjure municipalitatea şi Consiliul Judeţean pentru proiecte. Toţi ieşenii ar trebui să se ducă să le bată obrazul. Încă o ruşine avem pentru Iaşi şi pentru toată regiunea Moldovei. Consecinţa prostiei, ignoranţei şi a corupţiei din sistem", a mai susţinut Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.