Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, luni, după întâlnirea cu reprezentaţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, că rezolvarea crizei preţurilor materialelor de construcţie este o prioritate pentru PNL, menţionând că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a luat decizia modificării legislaţiei pentru a permite actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor.

"Am avut astăzi la Parlament o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. Discuţiile au vizat priorităţile legislative cu impact pentru mediul de afaceri, în noua sesiune legislativă care începe din 1 septembrie, în domenii precum energia, achiziţiile publice, educaţia, insolvenţa, turismul, debirocratizarea, precum şi legea consumatorului vulnerabil, în contextul majorărilor de preţuri la facturile de energie", a scris Orban pe Facebook.

 


Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO


El a menţionat că reprezentanţii CDR au prezentat viziunea privind domeniile majore ce necesită finanţare europeană.

"Un alt subiect a fost criza preţurilor materialelor de construcţie, care blochează lucrările de infrastructură publică. I-am informat pe reprezentanţii CDR că aceasta este o prioritate pentru PNL, iar la nivelul coaliţiei de guvernare am luat deja decizia să îmbunătăţim legislaţia, astfel încât să permitem actualizarea valorii contractelor în funcţie de variaţia preţurilor la materialele de construcţii", a adăugat Orban. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.