Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va fi invitat la şedinţa următoare a coaliţiei de guvernare pentru a prezenta strategia legată de creşterea preţurilor în acest domeniu, a anunţat, luni, vicepremierul Dan Barna.

"Noi am pus pe ordinea de zi şi am solicitat o discuţie, care va avea loc săptămâna viitoare, legată de creşterea preţurilor la energie şi de poziţionarea pe care ministrul Energiei o are pe acest subiect şi am decis în coaliţie să-l invităm la următoarea şedinţă a coaliţiei, lunea viitoare, pentru a vedea care este strategia şi direcţia pe acest subiect foarte important", a afirmat Dan Barna după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a spus că în coaliţie s-a convenit ca adoptarea legii consumatorului vulnerabil să fie o prioritate în următoarea sesiune parlamentară şi că data propusă şi agreată pentru intrarea în vigoare să fie 1 octombrie.

Pe de altă parte, vicepremierul Kelemen Hunor a adăugat că legea consumatorului vulnerabil ar putea intra în vigoare începând de anul viitor, pentru că trebuie să fie gata şi metodologia de aplicare.

"Am discutat despre legea offshore şi tot ce înseamnă sistemul energetic. Săptămâna viitoare va fi invitat ministrul Popescu şi vom discuta atât legea offshore, cât şi legea care este la Camera Deputaţilor privind consumatorul vulnerabil. Va intra în vigoare începând de anul viitor, nu de la 1 septembrie, cum a venit de la Senat. Aici, sigur, o să facem o modificare şi trebuie să vedem cum vom etapiza, în aşa fel încât şi metodologia de aplicare să fie gata până când intră în vigoare legea. (...) Trebuie să vedem definiţia consumatorului izolat", a arătat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă nu ar trebui aplicată mai repede legea consumatorului, având în vedere creşterea preţului la energie, liderul UDMR a spus: "Se poate, deci nu asta este problema, dacă mai recuperăm o lună sau nu, ci să fie făcută legea cum trebuie, să nu ne trezim după aceea că nu se poate aplica".

"Eu sunt de acord să aducem mai aproape, când începe sezonul de iarnă de încălzire, nu este o problemă şi despre acest lucru putem discuta. Rămâne întrebarea dacă metodologia poate fi făcută, dacă există resursele financiare, ce ar însemna acest lucru în acest moment. Trebuie discutate toate la un loc", a mai spus Kelemen Hunor. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.