COD GALBEN: 12-05-2025 Intre 00:30 si 06:30 se va semnala Ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei. in Județul Suceava;
Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se gândească la soarta PNL, pentru că PNL şi-a onorat toate angajamentele în legătură cu preşedintele României.
"Preşedintele Iohannis a obţinut al doilea mandat sprijinit de PNL. Şi în primul mandat, am povestit că eu m-am retras din candidatura la preşedinţia PNL ca să fie Klaus Iohannis preşedintele PNL, ca să aibă poziţia de candidat la Preşedinţia României. Decizia mea de retragerea a fost un sacrificiu personal, mă alegeam probabil preşedintele PNL, după eşecul USL şi după demisia lui Crin Antonescu, mă alegeam cu aplauze, nu cu voturi. Am renunţat la poziţia de preşedinte al PNL pentru că am considerat că trebuie să alegem în funcţia de preşedinte al PNL un membru PNL care să aibă şanse maxime să câştige Preşedinţia României şi s-a dovedit o alegere extrem de potrivită. Klaus Iohannis a fost ales preşedintele PNL şi a câştigat alegerile prezidenţiale din 2014. În 2019 l-am susţinut cu toată forţa, PNL l-a sprijinit. (...) Preşedintele Iohannis este la al doilea mandat, cred că PNL şi-a onorat toate angajamentele în legătură cu preşedintele României şi cred că este extrem de important ce se întâmplă în continuare cu PNL. (...) Cred că inclusiv preşedintele Iohannis trebuie să se gândească la soarta PNL", a spus Orban la Realitatea Plus.
El a adăugat că soarta PNL nu poate fi aceea de a fi "sub asediu" din cauza faptului că un reprezentant al partidului, aflat în funcţia de premier, "nu a avut curajul să comunice public", nici măcar preşedintelui, nişte puncte din biografie.
"Şi ajungem acum ciuca miştourilor. Nu vreau să vă spun că aproape mi-e frică să deschid internetul, pentru că există un izvor nesecat de glume şi de batjocură. Nu mai vorbesc de atacurile sistematice pe care le înregistrăm împotriva PNL nu neapărat pentru cum se guvernează, ci din cauza unei situaţii în care premierul nu ştie să trateze o astfel de situaţie. Politica are o dimensiune morală profundă. În politică, atunci când eşti confruntat cu astfel de situaţii şi mai ales când deţii o funcţie atât de importantă, nu poţi să fii evaziv, nu poţi să fii arogant, nu poţi să fugi de întrebări. Trebuie să dai explicaţii, pentru că altfel orice semn de întrebare care rămâne va genera cercetări ulterioare şi presiune ulterioară asupra ta ca om public", a afirmat Orban. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.