Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat marţi că speră ca Ministerul Sănătăţii să primească suplimentar la rectificare peste 2 miliarde de lei, în plus faţă de banii care se duc la CNAS, ce ar trebui să fie suficienţi până la rectificarea din luna noiembrie.

"Eu sper ca, după ce punem cap la cap toate cifrele care au fost discutate astăzi, rectificarea la Ministerul Sănătăţii să fie de peste 2 miliarde de lei, în plus faţă de banii care se duc la Casă", a precizat Cioloş, după şedinţa de coaliţie, întrebat pe acest subiect.

El apreciază că aceşti bani vor fi suficienţi pentru nevoile ministerului.

"În principiu, da, ar trebui să fie până în noiembrie", a punctat liderul USR PLUS.

Cioloş a precizat că în coaliţie s-a insistat pe nevoile financiare ale Ministerelor Transporturilor şi Sănătăţii şi s-a ajuns la un acord de principiu.

"Am discutat pe mai multe ministere, dar noi am insistat la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Sănătăţii, unde e nevoie de bani. La Ministerul Sănătăţii în mod clar, la Ministerul Transporturilor a fost o execuţie bună, foarte bună până acum, şi acolo erau nevoi. Am ajuns în principiu la un acord, acum aşteptăm să vedem cifrele consolidate, dar va fi o creştere semnificativă faţă de ceea ce a fost propus iniţial şi la Ministerul Transporturilor şi la Ministerul Sănătăţii, unde trebuie acoperite nişte nevoi pentru plata salariilor şi primelor pentru personalul sanitar care a lucrat şi lucrează în combaterea COVID, dar şi pentru vaccinuri, pentru centrele de vaccinare. Nu vă pot spune acum cifre", a arătat copreşedintele USR PLUS.

Referitor la suma alocată suplimentar la rectificare Ministerului Transporturilor, respectiv peste 600 de milioane de lei, faţă de 4 miliarde de lei, cât a solicitat ministrul Cătălin Drulă, liderul USR PLUS a afirmat că era nevoie de circa un miliard de lei "ca lucrurile să poată funcţiona".

"Lucru important: din acel miliard de lei necesar, erau cam 450 de milioane de lei bani care au reieşit din anumite arbitraje cu companii pe proiecte din anii trecuţi şi bani pe care Ministerul Transporturilor e obligat să-i plătească companiilor respective ca să nu blocăm conturile CNAIR. Şi acolo urmează să verificăm cu Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor. Pentru că ideea e - din acele 450 de milioane de lei, obligaţii de plată din partea statului către companii, să facem o plată în acest an de 50 de milioane şi restul să eşalonăm cu obligaţii de plată pentru următoarele luni, inclusiv pentru anul viitor. Şi în felul acesta, din acel miliard, deci erau cele 450 de milioane pentru aceste obligaţii de plată şi restul de circa 600 de milioane pentru celelalte linii, inclusiv subvenţii la companiile de transport, asistenţa socială pentru pensionari, pentru studenţi, anumite investiţii - reparaţii drumuri la CNAIR ş.a.m.d. şi lucrurile acestea vor fi prinse în buget", a explicat Cioloş. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.