COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate COD GALBEN: 27-07-2021 ora 14 Intre 14:30 si 15:30 se va semnala local averse ce vor acumula peste 20...30 l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie. in Județul Suceava;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a informat, joi, că actuala guvernare pregăteşte planul de dezvoltare pentru România până în 2028, pentru a trece la un model de dezvoltare a economiei cu locuri de muncă bine plătite, pentru investiţii care aduc valoare adăugată mare.

Prim-ministrul a participat la evenimentul "Grand Matinal Digital", organizat în sistem online de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România.

 


"În această guvernare este vorba despre reformă şi investiţii, cu un plan de dezvoltare pe termen mediu. Cam la asta se rezumă tot ce vrem să facem în această guvernare, (...) care are un orizont peste 2024. Acum pregătim planul de dezvoltare pentru România până în 2028. (...) Am spus reformă şi investiţii, pentru că România trebuie să treacă la nivelul următor. Dumneavoastră aţi vorbit de investiţii directe în România şi ce am putea face ca să schimbăm paradigma. Lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt foarte simple: trecem la un model de dezvoltare economică în care locurile de muncă, de exemplu, sunt bine plătite, şi atractivitatea României nu o să mai fie cu locuri de muncă ieftine pentru tipuri de muncă care nu aveau valoare adăugată mare. Schimbăm lucrurile, trecem la locuri de muncă bine plătite pentru investiţii care aduc valoare adăugată mare", a declarat Florin Cîţu.

El a punctat că, pentru a fi competitivă la nivel global, economia trebuie să se îndrepte către domenii cu valoare adăugată mare şi marjă de profit mare, ceea ce înseamnă forţă de muncă calificată. "Pentru asta pregătim terenul şi în România. Calificarea forţei de muncă o vom face şi prin resurse de la stat, bineînţeles, o vom face în parteneriat cu cei din sectorul privat ", a explicat premierul.

"Oportunităţi în Valea Jiului, în Moldova sau în sudul României, peste tot trebuie să creăm cadrul legal prin care forţa de muncă să se mişte flexibil între sectoare şi să poată să se recalifice foarte rapid. De aceea, aşa cum am spus, vom avea comitete interministeriale. Soluţiile, aşa cum făcut şi anul trecut, au venit de fiecare dată după ce am avut împreună cu partenerii din sectorul privat dezbateri", a transmis Cîţu.

Dezvoltarea nu se poate face fără capital uman care să o susţină, a evidenţiat el.

"Vorbim de digitalizare, până la urmă, tot ai nevoie de capital uman calificat. Şi aici avem două probleme, una pe termen scurt, cantitativ, de unde luăm forţă de muncă să susţinem creşterea economică pe termen scurt şi o a doua este pe termen mediu şi lung, calitativ, şi aici avem 'România educată'. 'România educată' este un proiect în care vom avea rezultate cam în 15 - 20 de ani ale acestei reforme, nu le vom vedea astăzi, dar e important să ne asumăm aceste reforme. Şi eu cred că e nevoie de presiunea continuă a sectorului privat ca aceste reforme să fie menţinute", a menţionat prim-ministrul.

El a adăugat că a inclus aceste reforme în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a se asigura că orice Guvern ar veni după 2028 - 2030 acestea vor fi făcute.

"E nevoie de această predictibilitate şi aşa dăm predictibilitatea - când includem reformele în actele normative", a afirmat Florin Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Nu vreau să mai investim în cercetare, educaţie sau sănătate fără să avem rezultate

 

VIDEO Cîţu: Susţinerea partenerilor UE pentru România trebuie mărită pentru a creşte viteza tranziţiei la o economie verde 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.