COD GALBEN: 17-10-2021 Intre 07:20 si 11:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Maramureş, Județul Maramureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, spune că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţiei (SIIJ) nu a putut fi desfiinţată până în acest moment pentru că "o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau alături de PSD, adică UDMR".

"O să o spun abrupt, ca să nu ne învârtim în jurul cozii: n-am desfiinţat-o pentru că o parte dintre cei care sunt acum în coaliţie erau, la acel moment al înfiinţării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat şi înfiinţarea SIIJ, a votat şi legile Justiţiei varianta Iordache, a votat şi Codul penal şi cel de procedură penală. Odată ce s-a încheiat acel capitol trecem deoparte şi încercăm să creăm ceva nou şi sperând cumva că o să îşi schimbe atitudinea şi abordarea faţă de justiţie, faţă de lupta anticorupţie. Parţial, am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare în care la capitolul Justiţie era clar stabilită prima măsură pe termen scurt desfiinţarea Secţiei speciale, la un punct mai jos era refacerea competenţei DNA pe ce privea infracţiunile de corupţie săvârşite de magistraţi. De aceea am şi acceptat mandatul de ministru al Justiţiei, pentru că este un program foarte bine articulat", a declarat Stelian Ion, duminică, într-o emisiune la Prima TV.

Întrebat de ce s-a răzgândit UDMR în privinţa desfiinţării Secţiei, ministrul a răspuns: "A fost o tactică, pentru că altfel nu pot să îmi explic. Acum, la ora actuală, UDMR spune: noi desfiinţăm SIIJ, suntem de acord cu asta, dar am vrea ca toate dosarele să nu meargă sub nicio formă la DNA, pentru că noi nu avem încredere în DNA, să meargă la PG, aşa cum a mai fost mai demult, în ideea că se transformă într-un fel SIIJ actual într-o secţie care deja există. Schimbăm doar plăcuţa de înmatriculare, schimbăm doar denumirea, dar mecanismul rămâne acelaşi. Mecanismul constând într-o secţie unică, la nivel central, deci total ineficientă, fără secţii, fără servicii teritoriale, care se ocupă de absolut toţi magistraţii pentru toate categoriile de infracţiuni, ceea ce este o anomalie, nu se respectă principiul specializării procurorilor. Avem parchete specializate".

Ministrul Justiţiei susţine că UDMR face un "artificiu" încercând să "păcălească" opina publică.

"Discuţia despre SIIJ este de fapt despre DNA. Face un artificiu, încearcă să inducă în eroare sau să păcălească opinia publică. Argumentul UDMR este să nu ne mai întoarcem la abuzurile din trecut ale DNA în care anchetau în mod abuziv magistraţi. Putem spune că au fost unele cazuri care trebuie elucidate. Ele nu au fost elucidate de justiţie. Avem un raport al Inspecţiei Judiciare pe care îl invocă UDMR spunând: acel raport al Inspecţiei Judiciare a arătat grave abuzuri, grave derapaje. Încă acel raport este supus controlului judiciar, nu a rămas definitiv, este în faţa judecătorilor şi rămâne să vedem dacă a fost validat de instanţe", a explicat ministrul Stelian Ion. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.