Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că în coaliţia de guvernare sunt căutate soluţii în dosarul Roşia Montană, anume ca situl să fie inclus în patrimoniul UNESCO şi să se afle răspunsul la întrebarea dacă poate avea loc şi exploatarea minieră.

"Exact astea sunt discuţiile în coaliţie, să vedem care este soluţia pentru a merge mai departe. Să păstrăm şi situl UNESCO şi dacă să putem şi să exploatăm. Căutăm o soluţie. De aceea am chemat specialiştii. În coaliţie vin oameni care ne spun care sunt variantele. Pe de o parte, avem opinia de la firma de avocatură, pe de altă parte, avem Ministerul Culturii", a spus şeful Guvernului.

În ceea ce priveşte dosarul includerii Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, el a afirmat că "nu s-a luat nicio decizie la nivel de Guvern în acest sens".

"Nu am declarat nimic despre acest proiect până acum. Preşedinţii de coaliţie sunt şi discută. Acest proiect, a fost depus dosarul anul trecut din nou şi din acel moment nu s-a întâmplat nimic până acum", a adăugat premierul Cîţu.

Acesta a subliniat importanţa opiniilor specialiştilor. "Pe de o parte avem avocaţii de la New York care ne spun despre dosar, pe de altă parte avem o mare parte dintre oameni care ne spun că avem nevoie de bani şi ar trebui să exploatăm, pe de altă parte ne spun oameni de la Ministerul Culturii alte opinii. Sunt foarte multe opinii. Decizia trebuie luată în coaliţie", a afirmat prim-ministrul.

Întrebat dacă dosarul prezent permite exploatarea minieră la Roşia Montană, Cîţu a răspuns: "E complicat de spus dacă permite şi nu ne permite dosarul. Încă aşteptăm. Data trecută am avut câteva opinii de la specialişti. Aşteptăm să vedem opiniile specialiştilor. Unii spun că da, alţii că nu". AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Ordinul Arhitecţilor cere Guvernului continuarea procedurii de înscriere a sitului Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial

 

ONG-urile cer Guvernului să nu întreprindă niciun fel de procedură administrativă de blocare a candidaturii Roşiei Montane la UNESCO

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.