COD GALBEN: 26-07-2021 ora 10 Intre 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate se va semnala 27, 28, 29, 30, 31 iulie Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că "nu există niciun motiv să se discute astăzi de remaniere", reiterând că este mulţumit de activitatea miniştrilor liberali, iar în cadrul coaliţiei "există un act adiţional, o procedură care trebuie urmată".

"Din punctul meu de vedere, nu există niciun motiv să se discute astăzi de remaniere. În ceea ce mă priveşte, ca preşedinte al PNL, sunt mulţumit de activitatea miniştrilor liberali. De regulă, să discuţi despre remaniere la şase luni de la preluarea guvernării, în condiţiile în care nu există temeiuri foarte solide, cum a fost în cazul domnului Voiculescu, nu mi se pare înţelept şi potrivit. De asemenea, există un statut al PNL. Domnul prim-ministru, atunci când a fost desemnat prim-ministru, a fost votat în Biroul Politic Naţional. În ceea ce priveşte coaliţia, în urma crizei din coaliţie care a fost provocată ca urmare a revocării domnului ministru Voiculescu a fost adoptat un act adiţional, o procedură care trebuie urmată", a precizat Orban, la Palatul Parlamentului, întrebat pe această temă.

Cât priveşte faptul că premierul nu ar ţine cont de acel act adiţional, liderul PNL a spus că sunt nişte angajamente asumate de toate formaţiunile din coaliţiei, reguli care trebuie respectate.

"Nu se poate, sunt nişte angajamente, în momentul în care avem program de guvernare pe care ni l-am asumat împreună toate formaţiunile din coaliţie, avem un acord al coaliţiei, avem actul adiţional la acordul coaliţiei. În general, lumea funcţionează după reguli, iar regulile trebuie respectate", a afirmat Orban.

Referitor la faptul că premierul Florin Cîţu acţionează în baza prerogativelor date de Constituţie, Orban a subliniat că nimeni nu neagă dreptul premierului de a propune revocarea unui ministru, însă mai există şi acordul din coaliţie, un act adiţional la acesta, precum şi un statut al PNL, care trebuie respectat atât de premier, cât şi de miniştri, ca membri ai PNL.

"Sigur, acţionează în baza prerogativelor date de Constituţie, nimeni nu neagă dreptul premierului de a propune revocarea unui ministru. Pe de altă parte, în afară de cadrul constituţional, există un acord al coaliţiei, un act adiţional în cadrul coaliţiei (...). Şi în acordul coaliţiei se spunea în ultimă instanţă că după ce se parcurg procedurile se poate ajunge la situaţia respectivă. De asemenea, noi mai avem un statut al PNL, pentru că, în privinţa miniştrilor PNL, ei sunt în aceeaşi formaţiune politică cu premierul şi atât premierul, cât şi miniştrii, ca membri ai PNL, trebuie să respecte statutul PNL. De altfel, nu a existat nicio discuţie, nici unu la unu, nici în cadrul forurilor statutare ale PNL nu a existat nicio discuţie pe această temă", a conchis preşedintele PNL. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.