COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a evidenţiat, în cadrul unor discuţii cu oficiali georgieni, riscurile conflictelor prelungite de pe teritoriul Georgiei şi din zonă pentru securitatea şi stabilitatea regională şi a reiterat sprijinul României şi al Uniunii Europene pentru integritatea teritorială şi suveranitatea acestui stat în graniţele sale recunoscute internaţional.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, însoţit de şefii diplomaţiilor din Lituania şi Austria, a avut, sâmbătă, întrevederi cu înalţi oficiali din Georgia, la Tbilisi, în cadrul turneului efectuat în coordonare şi cu mandatul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Josep Borrell, în Caucazul de Sud, de joi până sâmbătă. Georgia este ultima destinaţie aflată pe traseul deplasării, care a cuprins, de asemenea, Republica Azerbaidjan şi Republica Armenia.

Vizita a presupus convorbiri la nivel înalt cu prim-ministrul Irakli Garibashvili şi ministrul de externe David Zalkaliani, precum şi o deplasare la Linia Administrativă de Demarcaţie (ABL) cu regiunea Oseţia de Sud, unde a avut loc o întâlnire cu membri ai misiunii UE de monitorizare EUMM Georgia, între care şi monitori din România. Ţara noastră asigură o contribuţie substanţială la activitatea EUMM, încă de la înfiinţarea acesteia, în prezent, în EUMM activând 23 de experţi români.

Bogdan Aurescu a pledat pentru continuarea implicării active a Georgiei în procesele regionale, cu obiectivul consolidării încrederii între ţările din regiune şi al dezvoltării, cât mai curând posibil, a unei agende pozitive, de cooperare în Caucazul de Sud. Astfel, a exprimat susţinere pentru crearea unui format de cooperare regională între statele din Caucazul de Sud, cu facilitarea şi participarea UE, concentrat pe obiective de conectivitate, energie etc, îndreptate spre creşterea prosperităţii. De asemenea, a salutat formatul trilateral, creat recent, al statelor asociate cu UE (Georgia, Ucraina, R. Moldova). A subliniat că aceste forme de cooperare, inclusiv cu efecte privind conflictele prelungite, sunt încurajate de UE, fiind în conformitate cu propunerile avansate de ministrul Aurescu la reuniunea Gymnich de la Lisabona din luna mai.

În ceea ce priveşte conflictele prelungite, ministrul Aurescu a întărit mesajul european privind promovarea de soluţii cuprinzătoare şi durabile, inclusiv prin sprijin pentru stabilizarea situaţiei din teren, reconstrucţia post-conflict şi implementarea de măsuri pentru creşterea încrederii. A subliniat importanţa angajării suplimentare a regiunilor separatiste, cu respectarea politicii de nerecunoaştere, şi a sugerat explorarea posibilităţii extinderii beneficiilor/aplicării DCFTA (Acordul Cuprinzător de Liber Schimb UE-Georgia) şi la regiunile separatiste, care poate avea efecte în creşterea atractivităţii Georgiei pentru regiunile separatiste, menţionează sursa citată.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că, în rândul ţărilor membre ale Parteneriatului Estic, Georgia continuă să fie cea mai avansată în implementarea reformelor, încurajând din nou partea georgiană să continue acest proces şi subliniind caracterul esenţial al procesului de reformă, inclusiv în domeniul justiţiei, atât pentru modernizarea şi consolidarea democratică a Georgiei, cât şi pentru apropierea sa tot mai mare de UE.

Pe palier bilateral, şeful diplomaţiei române a exprimat satisfacţia pentru relaţiile speciale dintre România şi Georgia, făcând referire la frecvenţa şi substanţa dialogului politic şi cooperării sectoriale dintre cele două ţări, focalizate asupra susţinerii aspiraţiilor europene şi euro-atlantice ale Georgiei. România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Georgiei, pe 27 august 1991, moment de la care se vor aniversa 30 de ani în 2021, se arată în comunicatul MAE român.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea consecventă şi fermă a României pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Georgiei, manifestată atât la nivel politic, cât şi în plan practic. Astfel, a amintit faptul că România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere UE-Georgia, precum şi faptul că România a sprijinit constant, la nivelul UE, o decizie favorabilă în ceea ce priveşte liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii georgieni. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.