Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că l-a invitat pe şeful administraţiei americane, Joe Biden, în România, pentru a continua discuţia pe care au avut-o în 2015.

"L-am invitat în România, i-am spus că doresc să continuăm discuţia foarte bună din 2015", a afirmat Iohannis, la Bruxelles, după ce a participat la Summitul NATO.

"Am avut două discuţii scurte cu preşedintele Biden. Prima a fost chiar la început, unde cu preşedintele Duda am ţinut să îl salutăm pe preşedintele Biden, să ne exprimăm mulţumirea faţă de prezenţa domniei sale în Summitul B9. A fost o prezenţă consistentă, a avut un discurs foarte solid. Şi, evident, am vrut să ne asigurăm că, în continuare, avem un parteneriat strategic foarte solid şi că avem întreaga atenţie a parteneriatului strategic al Statelor Unite ale Americii pentru Flancul Estic. Preşedintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit şi foarte mult pentru a sprijini România şi Polonia, pentru a îmbunătăţi această relaţie", a afirmat şeful statului.

El a adăugat că, la o a doua discuţie cu preşedintele SUA, în cadrul Summitului NATO, l-a invitat pe acesta în ţara noastră. "L-am invitat în România. I-am spus că îmi doresc să continuăm discuţia foarte bună pe care am început-o în 2015. (Atunci) am avut prima întâlnire, atunci a fost vicepreşedintele Biden. Îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire şi m-a asigurat încă o dată de faptul că este foarte dedicat acestui parteneriat", a menţionat preşedintele Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.