Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu afirmă că justiţia este încă datoare românilor în privinţa aflării adevărului despre Mineriada din 13-15 iunie 1990.

"Au trecut 31 de ani de la una dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre postdecembriste, când cercuri ale puterii de atunci au învrăjbit români contra români. Acţiunile de reprimare a manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii şi mineriada din 13-15 iunie 1990 au demonstrat cât de grave pot fi consecinţele diversiunilor şi manipulărilor: oameni ucişi, răniţi şi democraţia pusă în pericol. Sunt lucruri care rămân în memoria colectivă, răni încă deschise atât timp cât nu ştim adevărul şi vinovaţii. Justiţia este încă datoare românilor în această privinţă", a spus Cîţu, duminică, în mesajul transmis cu ocazia comemorării Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Şeful Executivului a făcut apel la înţelepciune subliniind că trebuie cultivat dialogul, chiar dacă există opinii diferite.

"Nu trebuie să ne fie teamă de adevăr şi să avem înţelepciunea de a cultiva dialogul şi de a nu ne lăsa pradă încercărilor unora de a ne dezbina. Vedem cum pandemia ne-a pus pe toţi de aceeaşi parte a baricadei şi doar prin eforturile noastre comune începem să revenim la normalitate. Chiar dacă avem opinii diferite, trebuie să ne urmăm drumul comun, construit pe democraţie, coeziune socială şi relansare economică post-pandemie", a adăugat Florin Cîţu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.