COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 31 iulie se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 31 iulie, ora 13:00 – 31 iulie, ora 23:00 se va semnala vijelii puternice, grindină, averse torențiale COD PORTOCALIU: 31-07-2021 ora 10 Intre 1 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de  accentuat COD ROSU: 31-07-2021 ora 14 Intre 14:45 si 15:45 se va semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină. in Județul Gorj; COD ROSU: 31-07-2021 ora 14 Intre 14:40 si 15:40 se va semnala averse torenţiale ce vor depăşi 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină. in Județul Vâlcea, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a amintit, vineri, la Zalău, că "certificatul verde" care va fi emis la nivel european pentru a facilita călătoriile va fi valabil şi în România de la 1 iulie.

"De la 1 iulie vom avea certificat verde", a spus Florin Cîţu, în cadrul unei conferinţe de presă.

 



În acelaşi context, premierul a atras atenţia asupra faptului că pandemia nu a trecut, iar campania de vaccinare va continua, cu accente pe mediul rural, pentru a aduce vaccinul cât mai aproape de oameni.

"Trebuie să facem mai mult, pentru că pandemia nu a trecut. (...) Avem rezultate foarte bune, dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Această campanie de vaccinare continuă până de asigurăm că nu vom avea niciun caz şi în acel moment putem spune că am depăşit pandemia", a afirmat Florin Cîţu.

El a invitat totodată social-democraţii să susţină campania de vaccinare.

"Eu, până astăzi, sincer, nu l-am văzut pe Marcel Ciolacu să meargă într-un centru de vaccinare, să susţină campania de vaccinare. Nici pe Sorin Grindeanu sau nu ştiu cine mai este în conducere, doamna Gabriela Firea. Deci nu i-am văzut să meargă să susţină această campanie de vaccinare şi nu înţeleg de ce, pentru că această campanie de vaccinare este o campanie a noastră, a tuturor, este o campanie pentru revenirea la normalitate a întregii Românii, nu doar a Partidului Naţional Liberal sau a acestei guvernări. De fiecare dată voi ridica această provocare pentru liderii de opinie ai social-democraţilor, să vină să susţină această campanie de vaccinare public", a punctat prim-ministrul.

Prezent vineri în Sălaj, Florin Cîţu a făcut o vizită şi la "maratonul vaccinării" care se desfăşoară la acest final de săptămână în parcarea unui mall din Zalău.

 

Foto: (c) Sebastian Olaru / AGERPRES

 

"Îmi pare bine să văd oameni care se vaccinează (...), pentru că viaţa noastră o să fie mai uşoară de acum încolo şi pentru concedii, suntem mai liniştiţi, nu o să mai avem probleme, o să fie totul mai simplu şi o să ne întoarcem la normalitate. Am venit doar să văd acest loc, pentru că e un loc important. În acelaşi timp, judeţul este pe locul 10, cu aproape 30% rată de vaccinare, deci trebuie să facem mai mult. S-a făcut acest lucru, dar şi domnul prefect şi domnul preşedinte al CJ trebuie să facem mai mult, pentru că trebuie să ducem vaccinul cât mai aproape de cetăţeni şi aveţi resurse şi dacă aveţi nevoie de resurse, puteţi să apelaţi şi la Guvern să vă ajutăm. Eu vă mulţumesc şi felicitări din nou pentru tot ce aţi făcut aici", a afirmat premierul.

Parlamentul European a aprobat miercuri definitiv certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii şi pentru a contribui la redresarea economică.

Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19.

Sistemul se va aplica de la 1 iulie pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie. În acelaşi timp, certificatul nu va fi considerat un document de călătorie. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.