Premierul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului, adăugând că partidul are nevoie de un "suflu nou".
"Am decis să mă înscriu în competiţia pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Vă mulţumesc că sunteţi azi alături de mine, când fac acest anunţ important pentru partid, pentru România şi pentru mine. Am decis să mă înscriu pentru competiţia pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Le mulţumesc şi liderilor politici puternici din PNL care au crezut în mine din primul moment în care m-am înscris în partid şi care şi astăzi mă susţin şi fac parte din echipa mea", a declarat duminică Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.
El a amintit că în octombrie 2016 s-a hotărât să intre în politică.
"Liberal convins, singura variantă pentru mine a fost PNL. Sunt liberal convins, un om care am trăit toată viaţa după principiile liberale. Le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta. Ştiţi foarte bine că doar liberalismul salvează România", a spus Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |