COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 20-06-2021 Intre 03:30 si 05:00 se va semnala local - averse torențiale ce vor depăși 30...40 l/mp, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Galaţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis sâmbătă, cu ocazia marcării "Zilei internaţionale a căştilor albastre", un mesaj de apreciere pentru activitatea celor peste 85.000 de militari, poliţişti, jandarmi şi personal civil din întreaga lume care participă în prezent la misiunile ONU de menţinere a păcii.

"Cu ocazia marcării la 29 mai 2021 a Zilei internaţionale a forţelor ONU de menţinere a păcii - "Ziua internaţională a căştilor albastre" - Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea pentru activitatea celor peste 85.000 de militari, poliţişti, jandarmi şi personal civil din întreaga lume care participă în prezent la misiunile ONU de menţinere a păcii, contribuind astfel în mod direct la realizarea obiectivelor ONU în domeniul păcii şi securităţii internaţionale, în conformitate cu mandatul încredinţat de Consiliul de Securitate. În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Externe aduce omagiul său celor care au căzut la datorie în îndeplinirea nobilei misiuni încredinţate de ONU", se afirmă într-un comunicat MAE transmis AGERPRES.

De asemenea, în comunicat se menţionează că, în conformitate cu angajamentul şi sprijinul său constant pentru multilateralism şi pentru un efort colectiv al statelor membre ONU în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, România a contribuit, începând din anul 1991, cu peste 10.000 de militari, poliţişti şi jandarmi - femei şi bărbaţi - la misiuni ONU de menţinere a păcii.

"În acelaşi spirit, la Summit-ul operaţiunilor de menţinere a păcii de la New York, din septembrie 2015, România a anunţat noi contribuţii la efortul ONU în domeniul menţinerii păcii, care au inclus, pe lângă participarea cu personal, prima contribuţie cu mijloace de transport aerian. Contribuţia a fost realizată prin participarea detaşamentului de elicoptere Carpathian Pumas al Ministerului Apărării Naţionale la Misiunea ONU multidimensională de stabilizare din Mali - MINUSMA, în perioada octombrie 2019 - octombrie 2020", se arată în comunicatul MAE:

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea în acest an a Zilei internaţionale a forţelor ONU de menţinere a păcii sub deviza "Drumul către o pace durabilă: să fructificăm capacităţile tinerilor în procesele de pace şi securitate", având în vedere potenţialul şi implicarea tinerilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor.

Ministerul Afacerilor Externe mai adresează "mulţumiri şi cele mai calde felicitări participanţilor români în operaţiunile de menţinere a păcii care, prin activitatea lor de zi cu zi, contribuie la realizarea unor obiective prioritare ale politicii externe a României în plan multilateral".

Organizaţia Naţiunilor Unite şi statele sale membre marchează în fiecare an, la 29 mai, Ziua internaţională a forţelor ONU de menţinere a păcii, cunoscută şi ca Ziua internaţională a ''Căştilor Albastre'', ca urmare a adoptării unei rezoluţii a Adunării generale a ONU (57/129 din anul 2002) pe această temă.

Data aleasă a avut în vedere desfăşurarea, la 29 mai 1948, a primei misiuni ONU de menţinere a păcii în teritoriile palestiniene - "United Nations Truce Supervision Organization (UNTSO)".

Tema aleasă pentru celebrarea Zilei internaţionale a forţelor ONU de menţinere a păcii în acest an este " Drumul către o pace durabilă: să fructificăm capacităţile tinerilor în procesele de pace şi securitate" şi confirmă abordarea recentă a sistemului ONU consacrată prin adoptarea rezoluţiei 2250/2015 a Consiliului de Securitate al ONU intitulată "Tineretul, pacea şi securitatea".

În prezent, efective de peste 85 de mii membri ai misiunilor ONU de menţinere a păcii - militari, poliţişti, jandarmi sau personal civil - participă în 12 misiuni. În această zi se aduce un omagiu celor căzuţi în misiunile de menţinere a păcii ale ONU.

Marcarea acestei zile are o semnificaţie deosebită pentru România în acest an, când se aniversează 30 de ani de la prima participare la misiuni ale ONU de menţinere a păcii. În această perioada contribuţia României a fost de peste 10 mii de membri din rândul militarilor, poliţiştilor şi jandarmilor, precum şi un detaşament de elicoptere Carpathian Pumas care a participat în perioada octombrie 2019 - octombrie 2020 la Misiunea ONU multidimensională de stabilizare din Mali - MINUSMA. AGERPRES / (AS - editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.