COD PORTOCALIU: 20-06-2021 ora 10 Intre 20 iunie, ora 10:00 – 21 iunie, ora 02:00 se va semnala instabilitate atmosferică COD GALBEN: 20-06-2021 ora 10 Intre 21 iunie, ora 11:00 – 21 iunie, ora 22:00 se va semnala instabilitate atmosferică COD GALBEN: 20-06-2021 ora 21 Intre 21:50 si 22:50 se va semnala averse care vor acumula 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni in Județul Olt, Județul Vâlcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a criticat, miercuri, intenţia Guvernului de a desfiinţa Măsura 3 privind granturile pentru investiţii acordate IMM-urilor.

El a declarat, într-o emisiune la România TV, că actuala putere nu are "nicio logică elementară de funcţionare economică".

"Peste 27.000 de companii au accesat Măsura 3. Cică prea multe companii s-au calificat. Păi dacă s-au calificat, înseamnă că ai absorbţie de 100%, sunt vreo 200 de milioane... Tu, statul român, ar trebui să te bucuri. Pe acest program ai absorbţie de 100% şi venim cu diferenţa de la bugetul de stat. Pentru că prea mulţi s-au calificat, au prea mulţi acces la un program european, iar eu desfiinţez programul ca să aibă acces mai puţini. Nu au nicio logică elementară de funcţionare economică", a afirmat Ciolacu.

Forma actuală a Măsurii 3 privind granturile pentru investiţii alocate IMM-urilor va fi anulată iar măsura va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT-EU, a informat, miercuri, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

"Pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) este publicat în secţiunea de Transparenţă un proiect de OUG care vizează desfiinţarea Măsurii 3, în forma ei actuală, urmând ca ea să se refacă pe programul de finanţare europeană REACT-EU, aflat în prezent în proces de programare la MIPE. Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanţare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU. Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT-EU", a precizat MEAT.

Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale in rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanţare în cadrul Măsurii curente nu vor fi restricţionaţi prin criterii de eligibilitate să îşi redepună aplicaţia în vederea obţinerii de granturi, se menţionează în informarea Ministerului Economiei. AGERPRES/ (A/AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Ciolacu: Când se va crea acea masă critică în Parlament, atunci va cădea guvernul constituţional

 

Ciolacu: Mă bucur că prim-ministrul şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia despre PNRR

 

VIDEO Cîţu: Creşterea economică a României înseamnă mai multe locuri de muncă şi atractivitate pentru investitori

 

România a avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru

 

VIDEO Cîţu: Joi, voi avea la Guvern o întâlnire cu reprezentanţi ai PSD pe tema PNRR

 

VIDEO Cîţu: Guvernul a aprobat prelungirea cu o lună a plăţilor pentru minerii din Valea Jiului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.