COD PORTOCALIU: 19-06-2021 ora 10 Intre 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate: se va semnala 19 iunie, ora 23:00 – 20 iunie, ora 23:00Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 20-06-2021 Intre 05:00 si 06:00 se va semnala averse torențiale ce vor depăși 30...40 l/mp, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. in Județul Galaţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au participat, marţi, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional "Justice Sword 21".

 


"Astăzi, în exerciţiu, au fost forţe din România şi forţe din Polonia. Soldaţii polonezi sunt cei care au venit să facă parte din Brigada Multinaţională. Este extrem de important să aibă loc astfel de exerciţii pentru a verifica şi pentru a creşte gradul de interoperabilitate, adică să lucreze bine împreună, să se cunoască reciproc, să înveţe cum să se conecteze unii cu ceilalţi şi să fie capabili să execute împreună misiuni de luptă. Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici, noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare. Este pentru noi, pe Flancul estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul estic", a afirmat preşedintele Iohannis.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


El s-a declarat impresionat de exerciţiul militar. "Sunt impresionat, exerciţiul a funcţionat foarte bine şi îi felicit pe toţi", a transmis şeful statului.

Preşedintele Andrzej Duda şi-a exprimat speranţa că astfel de exerciţii vor fi organizate şi în Polonia.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Astăzi în Poligonul de la Smârdan am urmărit exerciţii practice care demonstrează cum pot lucra împreună şi subliniez împreună soldaţii noştri pentru că la acest exerciţiu au participat şi soldaţi români şi soldaţi polonezi, polonezi din cadrul misiunii aliate care staţionează aici în România. (...) Mă bucură foarte mult că există această ocazie de exerciţii comune, de demonstraţii comune. Este foarte important şi pentru soldaţii noştri şi pentru soldaţii români că se pot vedea şi pot lucra împreună cu colegii lor. Este, de asemenea, o ocazie de a vedea şi tehnica militară de care dispun cele două armate, de a vedea că suntem foarte bine pregătiţi, suntem în curs de modernizare şi ne bucură acest proces de modernizare. Am vorbit şi cu domnul preşedinte şi ieri despre aceste activităţi care sunt în derulare. Vedem astfel că devenim tot mai compatibili cu aliaţii noştri, chiar şi cu SUA. Mă bucură foarte mult faptul că putem face aceste exerciţii împreună", a afirmat Andrzej Duda.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


Cei doi şefi de stat au participat la Ziua distinşilor vizitatori cu ocazia exerciţiului militar "Justice Sword 21", desfăşurat la Poligonul Smârdan şi la care Polonia a venit cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.