Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a găzduit vineri, la Bucureşti, în cadrul reuniunii Trilaterale pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, o sesiune specială de lucru cu participarea miniştrilor afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, context în care a subliniat că ţara noastră rămâne un susţinător ferm al apropierii celor două state partenere de structurile euro-atlantice.

Potrivit unui comunicat al MAE, discuţiile dintre cei cinci miniştri ai afacerilor externe au vizat aspecte legate de evoluţiile de securitate recente, marcate de masarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina şi în Crimeea anexată ilegal, precum şi implicaţiile acestor acţiuni pentru securitatea regională şi, mai ales, securitatea euro-atlantică.

"Ministrul român Bogdan Aurescu, omologul polonez Zbigniew Rau şi omologul turc Mevlut Cavuşoglu au transmis un mesaj unitar clar de reafirmare a sprijinului pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei şi Ucrainei, în graniţele recunoscute internaţional ale celor două state, precum şi pentru aspiraţiile euro-atlantice ale celor doi parteneri. A fost evidenţiat interesul comun de continuare a sprijinului şi cooperării cu aceşti parteneri în vederea consolidării capacităţilor de apărare şi creşterii rezilienţei", se menţionează în comunicat.

 


Şeful diplomaţiei române a subliniat faptul că "România a fost şi rămâne un susţinător ferm al apropierii celor două state partenere de structurile euro-atlantice". Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a încurajat Georgia şi Ucraina să continue să se angajeze în dialog cu aliaţii şi să utilizeze la maximum instrumentele de parteneriat puse la dispoziţie de NATO.

"România va continua să ofere asistenţă celor două state pentru a putea continua seria reformelor, pentru a consolida capacităţile de apărare şi pentru a spori rezilienţa împotriva provocărilor actuale", conform comunicatului.

La rândul lor, miniştrii de externe din Georgia şi Ucraina au apreciat invitaţia de participare la formatul trilateral de cooperare România-Polonia-Turcia şi au evidenţiat utilitatea şi relevanţa conferite de acest cadru de dialog pentru abordarea provocărilor de securitate din regiune.

De asemenea, au menţionat că discuţiile de la Bucureşti reprezintă o bună oportunitate pentru identificarea de măsuri menite să consolideze securitatea şi stabilitatea regiunii care să permită continuarea parcursului european şi euroatlantic.

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO



Vineri a mai avut loc şi sesiunea plenară a reuniunii Trilaterale România-Polonia-Turcia. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

*** Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Trilaterală/Bogdan Aurescu: Trilaterala România-Polonia-Turcia funcţionează foarte bine, contribuind semnificativ la consolidarea NATO şi a flancului estic

 

VIDEO Trilaterală/Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavuşoglu: Regiunea Mării Negre este casa noastră comună

 

VIDEO Trilaterală/Zbigniew Rau: Întâlnirile dintre ţările noastre dau o perspectivă unică asupra rolului NATO

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.