Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PSD susţine că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să iasă "din letargia în care se află de mai multe săptămâni" şi să intervină public "rapid" pentru rezolvarea crizei politice "majore" din Guvern.

"PSD îi cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, să iasă din letargia în care se află de mai multe săptămâni şi să intervină public pentru rezolvarea crizei politice majore din 'Guvernul Său'. Principala prerogativă constituţională a preşedintelui este de a media între puterile statului şi între partidele politice pentru asigurarea stabilităţii ţării", se arată într-un comunicat de presă al social-democraţilor, transmis joi AGERPRES.

PSD adaugă că România se află în vârful valului trei al pandemiei de COVID-19, "fără locuri libere la ATI, cu un număr record de decese, cu mii de bolnavi cronici lăsaţi fără tratament", iar interimatul la Ministerul Sănătăţii şi criza politică prelungită nu vor face altceva decât să înrăutăţească situaţia.

"În acest context, lipsa de reacţie publică din partea preşedintelui reprezintă o încălcare gravă în exercitarea obligaţiilor pe care acesta le are faţă de ţară şi de societate. PSD reaminteşte că preşedintele Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliţii nocive dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, sfidând votul românilor şi rezultatul alegerilor democratice. De aceea, Klaus Iohannis are o răspundere directă pentru criza politică actuală şi are obligaţia de a interveni public - rapid - pentru ieşirea din acest blocaj care afectează în mod grav viaţa şi sănătatea cetăţenilor români", se mai afirmă în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.