COD GALBEN: 17-05-2021 ora 10 Intre 18 mai, ora 06:00 – 18 mai, ora 23:00 se va semnala cantități de apă însemnate COD PORTOCALIU: 18-05-2021 Intre 06:40 si 10:00 se va semnala averse moderate care vor cumula 25...30 l/mp - în zonă s-au cumulat aproximativ 60 l/mp pe parcursul nopții in Județul Bihor;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, afirmă că, după mai bine de 24 de ore, prim-ministrul Florin Cîţu "nu a oferit o explicaţie coerentă despre motivul pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu", deşi, între timp, a avut chiar şi o convorbire telefonică cu şeful Executivului.

"Nici în această discuţie directă nu a reuşit să îşi explice gestul şi motivele reale pentru care a luat acea decizie. Am urmărit şi ieşirile publice ale premierului. Pe de o parte, fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduieşte să arate că lucrurile sunt sub control. Ce aşteptam noi de la Florin Cîţu era un comportament transparent şi onest. Să ne informeze despre intenţiile sale, să ne comunice nemulţumirile şi să evalueze activitatea miniştrilor din Cabinetul său, indiferent de culoarea lor politică. Un prim-ministru nu face evaluări ale miniştrilor noaptea în somn şi dimineaţa îi demite fără să le comunice nici lor - o chestiune de minimă decenţă profesională - şi nici partenerilor de coaliţie care i-au încredinţat un mandat în fruntea Guvernului. Supărările personale şi strategiile de imagine nu ţin loc de obiectivitatea unei evaluări. Decizii luate în acest fel destructurează exact acel element esenţial într-o coaliţie politică: încrederea", a scris Cioloş, joi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că nimeni nu contestă prerogativa constituţională a prim-ministrului care îi permite să facă schimbări în Guvern, dar coaliţia de guvernare a stabilit câteva reguli "elementare" de colaborare.

"Am observat că premierul continuă să invoce o prerogativă constituţională prin care are acest drept. Da, îl are şi nu îl contestăm. Dar suntem într-o coaliţie în care am stabilit câteva reguli elementare de colaborare. La niciun punct din protocolul nostru nu este trecut că dacă într-o seară se enervează premierul poate să revoce pe oricine doreşte el pentru că îi permite Constituţia. Cum ar fi dacă parlamentarii noştri s-ar apuca să voteze în Parlament proiectele de lege care vin de la Guvern invers decât cum am stabilit în coaliţie? Nu de alta, dar ar fi tot constituţional. Am intrat în această coaliţie pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în faţa oamenilor. Pentru asta cerem câteva lucruri legitime: predictibilitate şi seriozitate la vârful Guvernului şi, mai ales, un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere", transmite Dacian Cioloş. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu, despre eventuale garanţii în coaliţie: Nu cred că putem reglementa mai mult decât reglementează Constituţia

 

VIDEO Florin Cîţu: Prezenţa miniştrilor USR PLUS la şedinţa de Guvern, un pas important în a debloca situaţia

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.