COD GALBEN: 17-05-2021 ora 10 Intre 18 mai, ora 06:00 – 18 mai, ora 23:00 se va semnala cantități de apă însemnate COD PORTOCALIU: 18-05-2021 Intre 06:40 si 10:00 se va semnala averse moderate care vor cumula 25...30 l/mp - în zonă s-au cumulat aproximativ 60 l/mp pe parcursul nopții in Județul Bihor;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a calificat, miercuri, drept "un moment foarte neplăcut" demiterea ministrului Vlad Voiculescu, adăugând că merge mai departe coaliţia guvernamentală, "ideea de a se opri acum neputând fi acceptată".

"Coaliţia merge mai departe. Este un moment foarte neplăcut şi foarte dificil. Semnalul de alarmă a fost tras de preşedintele USR, Dan Barna, de preşedintele PLUS, Dacian Cioloş. Sunt chestiuni care trebuie să îşi găsească rezolvarea în perioada următoare, dar ideea că ne oprim acum nu poate fi acceptată. (...) Decizia de astăzi m-a surprins. Am fost dezamăgit. (...) Trebuie să ne uităm la cei care ne-au ales şi de ce ne-au ales. Nu ne-au ales să ne răfuim între noi. Ştiu că sunt şi alegeri interne în partide, dar ideea este să ne concentrăm pe reformele propuse, să mergem cu viteză mare înainte, pentru că efectiv nu avem timp. Să stăm să ne învârtim în jurul cozii pentru nişte idei pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare, să ne punem piedici unii altora, lucrul acesta nu va duce nicăieri", a afirmat Stelian Ion, la Senat.

Potrivit ministrului Justiţiei, "o problemă de coaliţie trebuie discutată în coaliţie". "Ieşiri separate şi a turma gaz pe foc nu duc nicăieri. (...) Nu există o discuţie acum în USR şi în PLUS pe tema cine să fie ministru. Ministru ar fi trebuit să fie în continuare Vlad Voiculescu, pentru că aşa a fost discuţia în coaliţie", a susţinut Stelian Ion.

În opinia sa, Vlad Voiculescu a fost supus unui "linşaj mediatic". "Pentru mine a fost evident că s-a încercat să i se pună în cârcă vrute şi nevrute şi lucrul acesta mă mâhneşte foarte mult. Nu merita şi nu merită Vlad Voiculescu, pentru că este un om de bună credinţă, care a depus toată energia pentru a rezolva probeleme, dar de foarte multe ori i s-au pus piedici şi am văzut lucrul ăsta şi l-am perceput ca atare. Nu suntem încă în situaţia să discutăm despre cine va fi viitorul ministru. Pentru fiecare portofoliu, USR PLUS are oameni bine pregătiţi, care pot face lucruri foarte bune în ministere. Ideea este să tragem toţi în aceeaşi direcţie, să facem acele reforme, într-o viteză mare, pentru că nu mai este timp. Problemele din societate se agravează pe diferite segmente. Şi pe partea medicală şi pe chestiuni economice. Nu mai spun şi de Justiţie. Avem foarte mult de lucru", a adăugat Stelian Ion.

El a completat că este firesc să se facă în permanenţă evaluări ale miniştrilor.

Întrebat dacă este necesară o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis în care USR PLUS să solicite schimbarea premierului şi a Guvernului, Stelian Ion a răspuns: "Discuţii sunt bine-venite întotdeauna, dar sunt chestiuni pe care le vor aborda liderii politici. Dacă se va considera că este nevoie de o astfel de discuţie, ea va avea loc cu siguranţă".

Stelian Ion a precizat că a avut o discuţie cu premierul despre propria activitate. "Am avut o discuţie cu premierul săptămâna trecută. Chiar urma să ne întâlnim. Trebuie să lămurim anumite lucruri legate de Justiţie şi de programul de guvernare şi de agenda pe care ne-am asumat-o şi aceste lucruri, în funcţie de ce se va întâmpla ulterior în coaliţie, vor fi lămurite. (...) Nu am primit niciun fel de reproş din partea premierului, ci discuţii legate de programul de guvernare şi despre cum să facem să împingem mai departe reformele", a spus ministrul.

El a arătat că a avut cu PNL şi cu premierul Cîţu "o relaţie corectă" şi a făcut tot posibilul "să ducă la îndeplinire programul de guvernare într-un ritm accelerat". AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.