COD GALBEN: 12-05-2021 ora 10 Intre 12 mai, ora 16:00 – 13 mai, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul de stat Iulia Matei a avut, vineri, consultări cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Faruk Kaymakci, în sistem videoconferinţă, context în care partea română a exprimat susţinerea pentru continuarea unui "dialog deschis şi constructiv" între Turcia şi Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, în contextul împlinirii, în cursul acestui an, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic bilateral, a fost exprimat interesul comun pentru dezvoltarea cooperării economice şi sectoriale, precum şi pentru continuarea discuţiilor în cadrul formatelor de lucru interguvernamentale în domeniul economic, cu scopul fructificării potenţialului existent şi al echilibrării balanţei comerciale.

Au fost discutate, de asemenea, evoluţiile în planul relaţiilor Uniunea Europeană-Turcia, inclusiv din perspectiva recentei Declaraţii a Consiliului European din 25 martie 2021.

Partea română a exprimat susţinerea pentru continuarea unui dialog deschis şi constructiv între Turcia şi Uniunea Europeană şi a exprimat speranţa că "oferta agendei pozitive agreate la nivelul Consiliului European vizând cooperarea economică, relansarea formatelor de dialog la nivel înalt în domenii de interes comun şi promovarea mobilităţii şi a contactelor interumane se va putea materializa în perioada următoare", transmite ministerul român. De asemenea, arată MAE, oficialul român a încurajat, în acelaşi timp, menţinerea unui angajament susţinut şi constructiv din partea Turciei pentru facilitarea acestui obiectiv.

Discuţiile au mai vizat şi cooperarea în plan regional. În acest sens, a fost reliefată buna cooperare a ambelor state în cadrul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră şi a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, în contextul exercitării de către Turcia a preşedinţiei acestui organism, în 2021. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.