Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19, a fost constituit printr-o decizie a prim-ministrului Florin Cîţu publicată miercuri în Monitorul Oficial.

"Comitetul are ca obiectiv stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19. În vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alineatul (1), Comitetul are următoarele atribuţii: stabileşte domeniile de intervenţie şi coordonatorii acestora; stabileşte acţiunile prioritare şi măsurile specifice, la propunerea ministerelor de resort sau a instituţiilor publice competente; stabileşte calendarul de implementare; monitorizează şi evaluează îndeplinirea atribuţiilor", se arată în decizia prim-ministrului.

Potrivit deciziei, Comitetul este condus de către prim-ministrul României, în calitate de preşedinte, şi de către secretarul general al Guvernului, în calitate de vicepreşedinte şi este compus din ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale prezentate în Anexa documentului: Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Secretariatul General al Guvernului, Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.

De asemenea, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a deciziei, membrii Comitetului prevăzuţi în anexă desemnează şi comunică reprezentanţi la nivel de secretari de stat, precum şi supleanţi ai acestora.

În decizie se mai arată că şedinţele Comitetului se convoacă, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este necesar. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Cîţu: Decizia de constituire a comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate la 1 iunie va fi publicată miercuri în Monitorul Oficial 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.