COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 18-05-2025 ora 21 Intre 21:00 si 00:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

PSD transmite coaliţiei de guvernare să ia măsuri pentru a debloca situaţia de la metrou şi să nu paseze vina pe social-democraţi, menţionând că guvernanţii nu fac decât să producă 'haos' şi să introducă 'restricţii aberante'.

"Dacă PSD ar fi fost la guvernare, cu siguranţă România nu se afla în haosul actual. De când au venit la guvernare, tot ceea ce fac în afară de a produce haos este să găsească ţapi ispăşitori. Nu să guverneze! Nu să găsească soluţii! Astăzi a venit iar rândul PSD-ului să fie vinovat pentru haosul de la metrou, după ce ieri românii au fost vinovaţii de serviciu şi ca urmare guvernanţii au introdus noi restricţii aberante, care fac mai mult rău decât bine (vezi cazul aglomerărilor din magazine ca urmare a reducerii programului)", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.

PSD mai transmite actualei coaliţii 'să guverneze sau să plece'.

"Oamenii care folosesc metroul pentru a merge la muncă nu au nicio vină că actuala coaliţie nu ştie altceva decât să creeze haos! Luaţi măsuri pentru a debloca situaţia, nu pentru a pasa vina! Guvernaţi sau plecaţi!", a menţionat PSD.

Circulaţia trenurilor de metrou este blocată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

"În momentul de faţă sunt circa 600 de participanţi la acest protest. Trebuie menţionat că angajaţii Metrorex care trebuiau să asigure mersul trenurilor astăzi s-au prezentat la serviciu normal. Acţiunea de protest e ilegală, perturbă ordinea publică şi împiedică desfăşurarea în condiţii normale a transportului de călători în Bucureşti. Metrorex îşi rezervă dreptul de a folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri această ilegalitate", subliniază Metrorex într-un comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Nicuşor Dan: Bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist

 

Cîţu: Blocarea metroului - o acţiune ilegală; ministrul de Interne trebuie să ia măsuri

 

STB a mărit la maximum parcul de vehicule, în urma protestului de la metrou

 

Ministrul Transporturilor, despre greva de la metrou: O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş

 

Metrorex precizează că va folosi toate mijloacele legale la dispoziţie pentru a opri greva

 

Furnizorul de electricitate al Metrorex: Greva de la metrou a creat dezechilibre în tot sistemul energetic al Capitalei

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.