Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează, vineri, o vizită oficială în Republica Slovenia, la invitaţia omologului său, Anze Logar.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, transmis AGERPRES, şeful diplomaţiei române va fi primit de către preşedintele sloven, Borut Pahor, va avea o întrevedere cu preşedintele Adunării Naţionale, Igor Zorcic, şi va avea o rundă de consultări politice cu ministrul Anze Logar.

Vizita la Ljubljana reprezintă o bună ocazie pentru trecerea în revistă a priorităţilor bilaterale, precum şi o oportunitate importantă de coordonare cu Slovenia în perspectiva preluării de către această ţară, la 1 iulie 2021, a Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, în scopul avansării agendei europene şi promovării temelor de interes comun, a precizat MAE.

Ministrul Aurescu va discuta cu omologul său modalităţile concrete de aprofundare a cooperării bilaterale dintre România şi Slovenia în plan politic, economic şi sectorial, inclusiv pentru consolidarea tendinţei ascendente a relaţiei comerciale bilaterale.

Consultările dintre cei doi miniştri vor viza, de asemenea, priorităţile agendei europene, cu accent pe combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi creşterea rezilienţei UE, viitoarele dezbateri din cadrul Conferinţei privind viitorul Europei, implementarea măsurilor vizând redresarea economică, politica de extindere, precum şi revitalizarea Parteneriatului Estic. Summitul Parteneriatului Estic urmează să fie organizat în timpul Preşedinţiei slovene a Consiliului UE.

Discuţiile vor oferi, totodată, oportunitatea unui schimb de vederi privind o serie de teme de interes comun de pe agenda regională şi internaţională, cu accent pe consolidarea relaţiei transatlantice, dezvoltarea Iniţiativei celor Trei Mări, alte aspecte ale cooperării în plan internaţional şi multilateral, a adăugat MAE. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.